În vremea aceea, intrând Iisus în corabie, ucenicii Lui L-au urmat. Și, iată, furtună mare s-a ridicat pe mare, încât corabia se acoperea de valuri; iar El dormea. Și, venind ucenicii la El, L-au deșteptat zicând: Doamne, mântuiește-ne, că pierim! Iisus le-a zis: De ce vă este frică, puțin credincioșilor? S-a ridicat atunci, a certat vânturile și marea și s-a făcut liniște deplină. Iar oamenii s-au mirat, zicând: Cine este Acesta că și vânturile și marea ascultă de El? (Matei 8, 23-27) (Joi în săptămâna a doua după Rusalii)

După încheierea Predicii de pe Munte, potrivit capitolului al 8-lea din Evanghelia după Matei, Mântuitorul a vindecat un lepros doar atingându-l, apoi în Capernaum pe sluga unui sutaș doar prin rugămintea acestui dregător roman, fără măcar să-l întâlnească pe bolnav, iar apoi a vindecat-o de friguri pe soacra lui Petru, aflându-se în casa acestuia. Evanghelistul amintește apoi că, spre seară, a vindecat mulți demonizați și bolnavi doar prin puterea cuvântului. Ceea ce afirmă Sfântul Matei este că Domnul nu avea cuvânt cu putere multă doar în sensul că vorbea frumos și plin de înțelepciune ca nimeni altul, ci că puterea aceasta se manifesta practic prin vindecarea bolnavilor. E de remarcat că puterea vindecătoare a Domnului se manifestă mai ales la rugăciunea de mijlocire a cuiva pentru aproapele său. Acestor evenimente le urmează ceea ce se citește în joia din săptămâna a doua după Rusalii, Potolirea furtunii de pe Marea Galileii. Aceasta, tot prin cuvânt, constituie încă un semn pentru ucenicii aflaţi cu Iisus în corabie, dar şi pe noi cei de azi, că Iisus are putere asupra întregii creații. Este „Pantocrator”, adică „susținător a toate”, așa cum e numită marea icoană a lui Hristos ce se află zugrăvită în turla mare a bisericii, în fața altarului. 

Domnul, lăsând pe toți cei ce-L urmau, a urcat în corabie cu ucenicii, trecând în timpul nopţii peste Marea Galileii, urmând să ajungă pe partea cealaltă, în ținutul gadarenilor, unde va săvârși o altă minune. Trecând la o scurtă descriere a climei zonei, se ştie că noaptea se formează un curent de aer deasupra acestui lac care produce uneori valuri mari şi periculoase, îndeosebi pentru corăbiile mici, aşa cum era cea în care tocmai Iisus și ucenicii se aflau. Însă Domnul dormea, ceea ce e greu de înţeles din motiv ce valurile provocau o clătinare atât de puternică. Dar după acea predică lungă avută pe muntele Fericirilor, urmată de întâlnirea cu atâția oameni cu greutăți din cetate, cel puțin omenește este de înțeles oboseala Domnului. Se constată că, în ciuda puterii Sale nemaivăzute, Domnul este totuși nu doar Dumnezeu deplin, ci și om deplin, care are nevoie de hrană, odihnă, liniște. 

Dar somnul lui Iisus poate fi totodată și o încercare pentru ucenici. Încercare grea, căci imediat ei, care erau corăbieri iscusiţi, s-au grăbit să Îi ceară ajutorul. Cereau scăpare unuia despre Care încă nu ştiau prea multe şi Care nicidecum nu era familiarizat cu navigatul. Trezit din somn și rugat să-i salveze că pier cu toții (semn că ucenicii aveau nădejde în El), Domnul Iisus cu calmul exprimat deja prin somnul în condiţii ieşite din comun, le spune: „De ce vă este frică, puţin credincioşilor?”. Ceartă vânturile şi marea, iar apoi se lasă o liniște deplină, poate chiar mai apăsătoare decât tulburarea de dinainte a valurilor. Acum valurile gândurilor au început să îi tulbure pe ucenici și să se întrebe cine este Cel căruia vânturile și marea I se închină. Nu au transformat gândurile într-o întrebare directă, însă ceea ce s-a întâmplat în dimineața următoare pe țărmul celălalt al lacului le putea fi de ajutor: minunea vindecării demonizatului din țara gadarenilor, urmată de aruncarea unei turme de porci în mare. Despre acest eveniment este de discutat cu altă ocazie. 

Din scurta pericopă evanghelică de aici este de reținut că ucenicii Domnului au sentimente amestecate: văd câte minuni face Iisus, chiar Îi cer ajutorul la vreme de mare încercare, însă deocamdată nu sunt în stare să înțeleagă că s-au strâns în jurul lui Mesia cel așteptat. În aceeași situație se află și fiecare dintre noi, deși suntem mult mai conștienți decât ucenicii odinioară că Hristos este Cel ce ne apără în toate nevoile, totuși apelăm la ajutorul Său extrem de rar. Poate avem impresia că Dumnezeu doarme și de aceea ne putem face treburile după cum știm noi, după propriile planuri. Dar când suntem în mare impas, atunci ne aducem aminte de El și facem ca ucenicii. Îl „trezim din somn” și Îi cerem să ne scape, că pierim.