Mare este puterea gândului bun!
Încercați, pe cât puteți, să plantați gânduri bune mai înainte de a apuca diavolul să vă planteze el gândurile cele rele, astfel încât inima să vi se facă grădină de flori, iar rugăciunea să vă fie însoțită de mireasma duhovnicească a inimii voastre.
Un gând bun are aceeași putere cu o priveghere de multe ceasuri. Are mare putere. Precum astăzi unele arme noi blochează cu raze laser racheta chiar la baza ei și o împiedică să se lanseze, tot astfel și gândurile bune apucă înainte și paralizează gândurile rele pe „aeroporturile” diavolului, de unde pornesc. De aceea încercați, pe cât puteți, să plantați gânduri bune mai înainte de a apuca diavolul să vă planteze el gândurile cele rele, astfel încât inima să vi se facă grădină de flori, iar rugăciunea să vă fie însoțită de mireasma duhovnicească a inimii voastre.
(...) Un gând curat, bun, are putere mai mare decât orice nevoință. Un tânăr oarecare, de pildă, este războit de diavolul cu gânduri necurate și face privegheri, postiri, posturi de trei zile ca să se slobozească de ele. Însă un gând curat, ce îl va aduce, are putere mai mare decât privegherile și postirile pe care le face și îl ajută mai eficient.
(Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul III. Nevoință duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 18-19)
Maica Domnului – mamă pentru veșnicie
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro