Marea Galileii – Pelerinajul părintelui Cleopa la Locurile Sfinte

Coborâm pe șoseaua asfaltată până aproape de lacul Galileii, apoi o luăm la dreapta și intrăm în orașul Tiberiada. Traversăm orașul de la nord la sud și ne oprim la revărsarea Iordanului – locul de unde își formează albia către Marea Moartă. Coborâm la malul Iordanului și ne spălăm în apa sfântă.

Cu imaginea Taborului transfigurat, care își topește fruntea în razele de foc ale soarelui, pornim spre Marea Galileii, spre Iordan și orașul Tiberiada, cale de 30 km către răsărit.

Peisajul Galileii este cel mai curat și neprihănit din întreaga Palestină biblică. Dealuri domoale, câmpii și văi bogate în recolte de grâu, grădini cu plantații de banane și citrice, turme de oi și capre, sate mici de arabi, liniște și binecuvântare. Peste tot se simte o atmosferă evanghelică, liniștită, adăpostită de zbuciumul acestui veac. De câte ori a călătorit Domnul nostru Iisus Hristos, singur și cu ucenicii Săi, pe aceste drumuri de țară, prin aceste sate sărace de galileeni, mângâind, vindecând, învățând și căutând să mântuiască oile cele pierdute ale casei lui Israel. ...Și a străbătut Iisus toată Galileea, învățând în adunările lor și propovăduind Evanghelia Împărăției, tămăduind toată boala și toată neputința în popor... (Matei 4, 25).

Ne apropiem de Marea Galileii. Este ora 6 seara. Soarele se lasă către asfințit. Satele și dealurile galileene se pregătesc de culcare. Taborul își ascunde creștetul în lumina roșiatică a înserării. În fața noastră se desfășoară priveliștea uimitoare a lacului Tiberiada! Mare sfântă și binecuvântată! Locul pe care l-a iubit cel mai mult Iisus Hristos pe pământ. Ne uităm de pe culmea unui deal la oglinda albastră a Mării Galileii. Câte pagini dumnezeiești unice de Evanghelie nu s-au petrecut aici! Câte minuni și vindecări, câte momente scumpe întregii creștinătăți nu s-au săvârșit aici de Bunul nostru Mântuitor! Apă limpede și sfântă, în care se oglindește tot cerul. Apă care a purtat deasupra pe Hristos și pe Apostoli, atât în timpul zilelor cu soare, cât și în liniștea nopților cu lună; atât pe vreme bună, cât și pe timp de furtună!

Ce mult a iubit Domnul Marea Galileii, țărmurile ei, cetățile ei, pescarii și corăbiile ei! Ce mult a iubit Mântuitorul poporul sărac al Galileii, cu satele lui răsfirate, cu bucuriile lui puține, cu suferințele lui multe, cu mamele și pruncii lui, cu bolnavii și cu speranțele lui milenare!

Privim de sus oglinda lacului Tiberiada, privim uscatul care îl înconjoară, privim înălțimile de piatră lipsite de vegetație, care se înalță ca un zid despărțitor la orizont, între Marea Galileii și cer. Pe mare nici o corabie, nici o barcă. Toate s-au retras la țărm. Nici un apostol pescar în larg! Toți au plecat în lume să vestească Evanghelia!

Ce mișcătoare este Marea Galileii în asfințit de soare! Încercăm să deslușim cetățile din jurul lacului, despre care citim atât de mult în Sfintele Evanghelii. Singura „cetate” de pe timpul lui Hristos care dăinuie până astăzi este Tiberiada, astăzi oraș mare, cu circa 30.000 locuitori, în majoritate evrei. Orașul este situat în partea de vest a lacului, către vărsarea Iordanului. Dintre celelalte localități amintite de evangheliști, nu mai există decât câteva ruine. Aruncând mai departe privirea, pe litoralul de vest al lacului, distingem cetățile Magdala, Betsaida și Capernaum. Câteva pâlcuri de eucalipți și chiparoși indică locul unde au existat cetăți pe vremea Mântuitorului. Între Betsaida și Capernaum se înalță „Muntele Fericirilor”, pe creștetul căruia strălucește în asfințit turla albă a unei mănăstiri catolice. În partea de nord, spre izvoarele Iordanului, se află Horazinul, iar peste lac, la răsărit, se află Gherghesa și Gadara.

Coborâm pe șoseaua asfaltată până aproape de lacul Galileii, apoi o luăm la dreapta și intrăm în orașul Tiberiada. Traversăm orașul de la nord la sud și ne oprim la revărsarea Iordanului – locul de unde își formează albia către Marea Moartă. Coborâm la malul Iordanului și ne spălăm în apa sfântă.

Slavă Ție, Mântuitorule, că ne-ai învrednicit să vedem Iordanul și Marea Galileii! Slavă Ție, Iisuse Hristoase, că ne-ai primit să ne atingem cu mâinile și pi-cioarele noastre păcătoase de apele sfântului râu Iordan, pe care l-ai sfințit prin botezul Tău!

Spre Ierusalim

Primele lumini s-au aprins în Tiberiada. Marea Galileii se pregătește de odihnă. Este seară. O liniște duhovnicească de taină se lasă peste oraș, peste Iordan, peste mare, peste dealurile Galileii, peste noi. Ne spălăm în apele sfințite ale Iordanului și ne udăm creștetul. Apoi cântăm troparul Bobotezei: „În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii S-a arătat, că glasul Părintelui a mărturisit Ție, Fiu iubit pe Tine numindu-Te. Și Duhul în chip de porumbel a adeverit întărirea cuvântului. Cel Ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, și lumea ai luminat, slavă Ție”. Facem o mică ectenie către Domnul și pomenim pe părinții și frații noștri de departe; ne rugăm pentru țară, pentru toată lumea, și ne pregătim de plecare. Nu uităm să luăm în vase anume pregătite apă sfințită din Iordan pentru cei dragi ai noștri și pornim din nou spre Sfânta Cetate. Este seară.

De la Tiberiada până la Ierusalim, pe Valea Iordanului și prin Ierihon, sunt circa 150 km. Ne așternem la drum. Calea aceasta a străbătut-o Hristos pe jos adeseori, când venea din Galileea la Ierusalim, sau când se întorcea „în patria sa”. Este un drum singuratic și liniștit. La circa 10 km trecem prin vechea provincie Sichelia, unde se afla, în epoca de glorie a Imperiului Bizantin, o cetate numită Schitopolis. De aici erau Sfântul Mucenic Mavrichie de Schitopolis și Sfântul Mucenic Vasile Sicheotul, cu cei 70 de ucenici ai săi. Apoi intrăm în regiunea numită Decapole, adică provincia celor zece cetăți, de unde s-au ridicat mulți sfinți ai Bisericii lui Hristos. Din aceste cetăți era și Sfântul Grigorie Decapolitul, ale cărui moaște se află la Mănăstirea Bistrița olteană. Două cetăți sunt dincoace de Iordan și opt sunt dincolo, în hotarele Iordaniei de astăzi.

Pe lunca Iordanului se întind grădini verzi de legume, culturi de toamnă, portocali, crescătorii de pește. După 25 de km lunca și albia Iordanului devin pustii, fără viață.

Noaptea s-a lăsat de-a binelea. Cerul este senin și fără lună. Culmile muntoase, care merg paralel cu valea râului, își ascund frunțile de piatră în amurgul nopții. În mașină începem slujba Vecerniei și a Utreniei. Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie, conducătorul pelerinajului, dă binecuvântarea. Se începe cu psalmul 103. Apoi cântăm „Doamne, strigat-am”, „Lumină lină”, ectenia întreită, „Învrednicește-ne, Doamne”, troparele și otpustul. Continuăm cu psalmii Utreniei, ectenia, „Dumnezeu este Domnul”, „Ceea ce ești mai cinstită”, laudele, slavoslovia și otpustul.

Mașina răsună de cântări bisericești rostite pe melodie și grai românesc. În inimi fiecare resimte o profundă bucurie duhovnicească; parcă nu ne vine să credem că mergem pe pământul Țării Sfinte. La orele 19,40 intrăm în Ierihon. Facem un mic popas. Este o noapte întunecoasă și plină de zăpușeală. Ierihonul este un oraș mic, foarte patriarhal. La câțiva kilometri spre vest se zărește Muntele Carantania, unde a postit Domnul 40 de zile.

Pornim din nou. Drumul urcă până la Sfânta Cetate. Seara, la orele 20,30, sosim cu pace la Căminul Românesc din Ierusalim. De bucurie, intrăm în sfânta biserică și mulțumim lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să călătorim cu bine prin Samaria și Galileea Neamurilor.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Mormântul Domnului, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 197-201)

De la același autor

Ultimele din categorie