Deci şi tu, frate, se cuvine să mărturiseşti cu însăşi gura ta, toate faptele rele ale tale, toate vorbele rele ale tale şi toate gândurile tale rele.

Cu însăşi gura ta să-ţi spui păcatele deoarece, chiar dacă le ai scrise ca să nu le uiţi, totuşi ai datoria să le citeşti tu însuţi duhovnicului tău.

Pentru aceasta cei care îşi scriu păcatele şi, după ce au dat duhovnicului ceea ce scriseseră, pleacă, fac rău şi greşesc, şi mărturisirea lor nu este desăvârşită. Şi, pe viitor, să înceteze cu acest lucru nepotrivit şi să-şi citească ei singuri înscrisul cu păcatele lor.

Mărturisirea să se facă nu din silă sau nevoie, ci de bunăvoie şi de la sine, grăind împreună cu David: „Şi din voia mea mă voi mărturisi Lui”. Să nu te asemeni şi tu, întru aceasta, împăratului Nabucodonosor, care nu a spus magilor visul pe care l-a avut, ca, pe urmă, magii să-l tălmăcească, ci a cerut ca aceia să-i spună şi visul şi tălmăcirea lui. „Deci, descoperiţi-mi visul precum şi tâlcuirea lui’’ (Daniil 2, 6).

Dar tu, spune mai întâi visul - adică păcatele tale - şi atunci să le audă duhovnicul şi să le îndrepte.

(Sfântul Nicodim Aghioritul, Carte foarte folositoare de suflet, Editura Fotini, 2007, p. 160)