Se cuvine să te mărturiseşti întru adevărul şi dreptatea inimii tale, arătându-ţi toate păcatele, aşa cum le-ai săvârşit, cu toate împrejurările: locul, timpul, persoana pricina, numărul şi felul (păcatului).

Mărturiseşte-le fară să adaugi sau să scazi, fără să spui jumătate din păcatele tale unui duhovnic şi jumătate - altuia, cum fac unii vicleni. Fară să le spui cu cine ştie ce cuvinte meşteşugite cu care, în acelaşi timp, să-ţi şi ascunzi şi să-ţi arăţi păcatele, cu scopul să-ţi micşorezi ruşinea, ci să le mărturiseşti simplu şi drept, cu inimă fară vicleşug, ci adevărată.

Fiindcă, dacă te mărturiseşti cu vicleşug şi doar pe deasupra, nu numai că mărturisirea ta va fi urâtă înaintea lui Dumnezeu, care iubeşte pururi adevărul: „Că iată adevărul ai iubit” (Psalmul 50, 7), ci încă şi păcatele tale pe care le-ai mărturisit vor încolţi din nou în tine, după puţină vreme, după cum încolţesc din nou şi perii albi la acei bătrâni care nu-i rad, decât doar pe deasupra. Cu aceasta te asemeni şi tu, într-această privinţă, cum spune David: „Ca un brici ascuţit ai făcut vicleşug” (Psalmul 51,1).

(Sfântul Nicodim Aghioritul, Carte foarte folositoare de suflet, Editura Fotini, 2007, p. 162)