Este o „smerită cugetare” după bunul plac al omului: pe aceasta și-o alcătuiește pentru un sine iubitor de slavă deșartă, sufletul amăgit și înșelat de învățătura mincinoasă, sufletul care se lingușește pe sine, sufletul care caută măguliri din partea lumii, care năzuiește cu totul spre sporirea lumească și spre desfătările lumești, sufletul care a uitat de veșnicie, de Dumnezeu. „Smerita cugetare” pe care și-o scornește omul după bunul său plac este alcătuită din fel de fel de nenumărate tertipuri prin care trufia omenească se străduiește să capete slava smeritei cugetări de la lumea oarbă, lumea care iubește cele ale sale, de la lumea care preamărește viciul atunci când acesta își pune masca virtuții, de la lumea care urăște virtutea atunci când ea se înfățișează privirilor sale în sfânta ei simplitate, în sfântă și neclintită supunere față de Evanghelie. Nimic nu este mai vrăjmaș smereniei lui Hristos ca „smerita cugetare” după bunul plac, care a lepădat jugul ascultării față de Hristos și, săvârșind furt de cele sfinte, slujește satanei sub acoperământul unei fățarnice slujiri lui Dumnezeu.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Despre înșelare, traducere de Adrian și Xenia Tănăsescu- Vlas, Editura Schitul românesc Lacu, Sfântul Munte Athos, pp. 99-100)