Mătasea de porumb, eficientă în eliminarea calculilor renali
Florica D., Iaşi: „Ce reţete recomandă prof. Milică pentru bolnavii cu litiază renală?“
Prof. Constantin Milică: La apariţia crizelor dureroase, provocate de formarea nisipului şi a calculilor în interiorul rinichilor sau la migrarea lor pe căile renale, există un larg arsenal de tratamente cu specii vegetale. În general, sunt recomandate ceaiuri din plante cu conţinut ridicat în săruri de potasiu care au efecte alcalinizante în dizolvarea cristalelor de acid uric şi oxalic. În forme simple se vor consuma, în cure de lungă durată, ceaiuri preparate astfel:
Infuzii din:
- mătase de porumb (o linguriţă la 250 ml apă clocotită, din care se beau două căni pe zi, una cu 60 minute înainte de micul dejun şi a doua în cursul serii);
- frunze de mesteacăn, afin, mentă, asmăţui, coacăz negru (cu adausul unui vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu la o cană de ceai);
- muguri de plop negru, pin şi fag;
Decocturi din:
- fructe de ienupăr (10-20 boabe la 1 litru de apă din care se beau 2 căni pe zi, cu mare eficienţă antiseptică (nu se administrează la gravide şi la bolnavi cu leziuni renale grave);
- fructe de măceş (două căni pe zi) cu efecte diuretice şi în blocarea formării calculilor renali, în cure de lungă durată;
- frunze de merişor (două căni pe zi) pentru efecte diuretice şi antiseptice;
Amestecurile de plante cuprind câteva specii cu proprietăţi diuretice în diverse formule:
- frunze de mesteacăn, herba de coada-calului, mătase de porumb, conuri de hamei, fructe de măceş şi rădăcini de valeriană;
- mătase de porumb, conuri de hamei, rizomi de pir, flori de lavandă şi rădăcini de valeriană;
- mătase de porumb, coada-calului, năpraznic, strugurii ursului, toporaşi, măceşe, paracherniţă;
- herba de coada-calului şi coada-şoricelului, frunze de fragi de pădure şi flori de soc;
Cu aceste amestecuri se prepară ceaiuri care se consumă în cantităţi de un litru pe zi, îndulcite cu miere de albine.
*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte de a începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro