Reprezentarea iconografică a dreptei judecăți a Domnului, Care la sfârșitul vremurilor va despărți pe cei drepți de cei păcătoși „precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga...”, adresând celor de-a dreapta binecuvântarea intrării în Împărăția lui Dumnezeu pentru faptele lor bune, iar pe cei de-a stânga gonindu-i în focul cel veșnic pentru faptele lor rele (Matei 25, 32-46), este una dintre cele mai impresionante pentru imaginarul creștin. 

Judecata sufletului în imaginarul creștin ortodox

Întregul perete exterior de apus al bisericii mănăstirii Voroneț – dar și fresce similare de la numeroase alte mănăstiri și biserici – înfățișează drumul sufletului de la ieșirea din trup și până la locul lui de odihnă sau, dimpotrivă, osândă veșnică. 

În registrele superioare ale frescei voronețene, de-a dreapta și de-a stânga Judecătorului Hristos înconjurat de-a întregul de o aureolă se află Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul, alături de cei doisprezece Apostoli și cetele sfinților. În registrul inferior acestei imagini, chiar sub tronul ceresc, se află Hetimasia, adică „tronul pregătit” pentru Judecătorul ce va să vină, pe care se află o carte (Sfânta Scriptură) și un porumbel (Duhul Sfânt). Acesta este tronul judecății particulare, judecată pentru cei care își încheie conturile cu lumea în vremurile noastre. De sub acest tron atârnă o balanță în care se cântăresc faptele sufletului și, în funcție de rezultatul acestei socoteli, sufletul merge în dreapta, alături de Sfinții Arhierei, Cuvioși, Împărați, care bat la ușile raiului, ori dimpotrivă în stânga, în râul de foc ce izvorăște de sub picioarele Domnului și se varsă în gura fiarei. 

Rugăciunile Maicii Domnului și ale sfinților ne pot oferi a doua șansă

Nu este momentul pentru o explicație mai detaliată a scenei Judecății întregului univers (judecata generală) și a Judecății sufletului (judecata particulară) cuprinse în primele două registre superioare, respectiv în celelalte trei inferioare ale Capelei Sixtine a Răsăritului. Ceea ce este important de subliniat aici e că faptele noastre se judecă după modul în care am înțeles să conlucrăm cu harul Sfântului Duh, împlinind poruncile din Sfintele Scripturi. 

Însă chiar și dacă n-am petrecut o viață așa cum ar fi trebuit, avem nădejdea în rugăciunile Maicii Domnului și ale sfinților, care ne pot ajuta, mijlocind înaintea Dreptului Judecător. Tradiția bisericească amintește nu o dată despre momente în care Preacurata Fecioară a mijlocit pentru anumiți oameni păcătoși, ca Domnul Hristos să nu-i pedepsească pentru fărădelegile lor, iar icosul al 8-lea din Acatistul Acoperământului Maicii Domnului reproduce poetic un cuvânt al Fiului către Maica Sa, aflată în rugăciune: „Cere, o, Maica Mea, că nu Mă voi întoarce dinspre tine, ci voi îndeplini cererile tale și voi milui pe toți care cântă ție...”

O astfel de rugăminte a Maicii Domnului s-a împlinit odinioară cu un croitor vestit, cunoscut al împăratului Constantin cel Mare, iar povestirea despre acesta e amintită pentru folosul ei duhovnicesc în sinaxarul din Minei, la 23 noiembrie, când Biserica pomenește pe Sfântul Amfilohie de Iconiu. E o povestire despre un vis premonitoriu, o boală, o judecată spre condamnarea la „partea cea de-a stânga” adică la chinurile iadului, urmată de o salvare in extremis.

Izbăvirea croitorului Ioan prin rugăciunile Maicii Domnului

Croitorul Ioan nu era un om prea virtuos, povestitorul spunând că „a trăit cu necinste întru dulcețile trupului, nesocotind munca cea veșnică, care așteaptă pe cei ce păcătuiesc”. Conștiința însă lucrează adesea în fundal, așa se face că acesta a avut într-o noapte un coșmar în care, aducându-i împăratului Constantin o haină croită de el, în ciuda atmosferei prietenești, stăpânul i-a tăiat pletele cu sabia și i-a spus că așa i se va tăia și capul. Trezit brusc, croitorul s-a bucurat că a trăit doar un vis urât și a continuat cu ale sale până când, după câțiva ani, s-a îmbolnăvit grav. De data aceasta i s-a arătat într-o vedenie Mântuitorul Hristos șezând ca un împărat pe un tron, având de-a dreapta Lui tineri frumoși și voioși, iar de-a stânga oameni cu fețe schimonosite, în spatele cărora era o prăpastie întunecată. Arătându-i muribundului că El însuși a fost cel ce i s-a arătat în vis cu câțiva ani în urmă pentru a-l determina să se îndrepte, Domnul a făcut semn slujitorilor să-l arunce pe păcătos în prăpastia fără fund, adică să-l trimită în iad. Atunci însă a venit Sfânta Fecioară care L-a rugat pe Fiul său să Se milostivească de croitor, așa încât Mântuitorul și-a revizuit porunca, lăsându-i aceluia vreme de pocăință. 

Revenindu-și din boală, Ioan i-a povestit vedenia unui călugăr care l-a îndemnat să dea slavă lui Dumnezeu și mulțumire Maicii Domnului pentru această șansă și i-a povestit de o întâmplare asemănătoare, care însă nu s-a terminat la fel de bine, cum un anume boier Gheorghe nu s-a pocăit în urma vedeniei premonitorii și s-a dus la chinurile veșnice. La sfatul călugărului, croitorul Ioan și-a mărturisit toate păcatele, a făcut milostenie și alte fapte bune, a postit, încât într-un final s-a dus la viața veșnică.

O minune nevăzută trupește, dar cu impact în cele duhovnicești

Această istorisire a fost inclusă de autorul necunoscut al florilegiului Minunile Maicii Domnului, pus pe seama monahului Acachie Criteanul și tradus în românește pentru prima dată la mănăstirea Neamț, în 1820 (o nouă ediție a fost tipărită nu de mult la editura Doxologia). Este vorba despre Minunea a treia: Vedenie de folos pentru un oarecare Ioan. Aceasta a avut un ecou atât de mare, încât esența învățăturii ei a devenit subiectul „slavei” care se citește la cântarea a patra din cel de-al Doilea Paraclis al Maicii Domnului:

„Auzind puterea ta, cu care ai izbăvit pe mulți din primejdii, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, grăim către tine: Ceea ce ai născut pe Cel slăvit în Treime, roagă-te să ne mântuiască de partea cea de-a stânga.”

Mare este puterea mijlocitoare a rugăciunii Maicii Domnului către Fiului său, care este Dreptul Judecător. Totuși aceste rugăciuni, ca și toate rugăciunile Bisericii rostite în cadrul Sfintei Liturghii și a altor slujbe „pentru pacea de sus și pentru mântuirea sufletelor noastre”, așa cum spune preotul în Ectenia Mare, au efect asupra omului doar dacă și el însuși este participant activ la viața de rugăciune. Așa cum reușim să salvăm un om de la pericol o dată, de două ori, însă nu vom reuși la nesfârșit dacă el se expune în mod repetat pericolului, în același fel rugăciunile Maicii Domnului și ale sfinților ne ajută la mari încercări, însă e important ca noi înșine să fim în legătură perpetuă cu Preasfânta Maică și cu sfinții, având în minte și pe buzele noastre cât mai des numele lor. 

Adesea marile încercări ne sunt date de Dumnezeu ca prilej de trezire dintr-o stare nepotrivită. Astfel boala, necazurile, accidentele pot fi înțelese nu atât ca nenorociri sau pedepse trimise de sus pentru răutățile noastre, ci dimpotrivă ca avertismente pentru a ne pune în rânduială viața. În definitiv, salvările din necazuri, oricât de multe ar fi, la un moment dat vor înceta. Cândva vom părăsi cele pământești, dându-ne obștescul sfârșit. Însă dacă suntem în rânduială atât cu noi înșine cât și cu semenii noștri, „grijindu-ne”, după limbajul bisericesc uzual, atunci vom avea răspuns bun înaintea Dreptului Judecător, Care va hotărî să ne așeze de-a dreapta, alături de tinerii cu fețe luminoase.