Mila ne face să trecem cu vederea greşalele altora, cunoscându-ne pe noi înşine ca supuşi păcatelor. Ea ne conduce spre iubire, Lipsa milei înseamnă lipsa virtuții.

Numai mila lui Dumnezeu ne scapă de ispite şi deci de osteneala de-a le birui. Nu osteneala noastră ne aduce mila, ci mila ne duce la sfârşitul ei odihnitor. Să ne ostenim dar să nu ne încredem în osteneala noastră, ci în mila lui Dumnezeu. Cum va avea Dumnezeu milă de cel ce nu are milă de altul, ci-l acuză pe acela? Nu poţi simţi mila lui Dumnezeu, dacă nu trăieşti mila ta față de alţii.

Nu te încrede în ostenelile tale, ci în mila lui Dumnezeu. Căci ele nu-ţi dau siguranţa şi liniştea ei, cum ţi-o dă nădejdea în mila lui Dumnezeu.

(Alexandru Prelipcean, Spiritualitate creștină și rigoare științifică: notele de subsol ale filocaliei românești, II, Editura Doxologia, 2013, p. 41)