Aşa cum am menţionat mai sus, milostenia este dragostea făptuitoare şi pusă în lucrare şi, prin urmare, nu poate fi limitată doar la anumite manifestări unilaterale. Una dintre caracteristicile dragostei, aşa cum o descrie Apostolul Pavel, este aceea că „nu le caută pe ale sale”, adică este dezinteresată. Prin urmare, trebuie ca şi expresia ei, prin mijlocirea milosteniei, să fie dezinteresată. Calităţile sale sunt în acest chip: „nu se trufeşte, nu se poartă cu necuviinţă, nu gândeşte răul” (I Corinteni 13, 4-5), ci pe toate „le suferă”, pe toate le rabdă, pe toate le iartă, pe toate le ia asupra-şi, precum Însuşi Tatăl ei, Dumnezeu.

Aşadar, dacă milostenia este pusă în lucrare cu aceste experienţe şi dispoziţii sufleteşti, devine cel mai uşor mod de a realiza scopul nostru duhovnicesc, acela al însăşi menirii noastre. Dacă vom ţine necontenit modul compătimitor al milosteniei, cum va fi cu putinţă să cădem în înşelarea nedreptăţii, a scârbirii, a răzbunării sau a asupririi aproapelui. În plan material sau moral, de vreme ce aceasta ne înduplecă să fim gata ca „sufletele să ni le punem pentru fraţii noştri” (I Ioan 3, 16).

Milostenia nu se limitează în funcţie de loc sau de timp, ci, în calitate de îndatorire a iubirii făptuitoare, se găseşte pretutindeni şi mângâie unde și când o cer împrejurările. Prin dubla fire a omului, materială şi duhovnicească, milostenia se face „tuturor toate”, astfel încât, dacă este cu putinţă, și face bine cât mai multora, prin dăruirea celor de care e nevoie.

De cele mai multe ori percepţia comună despre milostenie se limitează la nevoile materiale ale oamenilor. Însă există şi nevoi duhovniceşti şi nevoi morale, care necesită sprijin şi ajutor. Mângâierea duhovnicească, de la cei ce pot s-o ofere, este o faptă de mare însemnătate, deoarece primejdia este sufletească şi paguba este uriaşă dacă nu este oferită. Nu vom descrie detaliile acestui mod prin care fericita milostenie vine în întâmpinare şi mângâie, deoarece sunt tuturor şi totdeauna cunoscute. Numai îi rugăm pe cei ce sunt răspunzători pentru aceasta să dea întâietate acestei slujiri, astfel încât să vină în întâmpinarea celor mai neplăcute situaţii, care mai cu seamă în vremea noastră se înmulţesc.

(Gheronda Iosif Vatopedinul, Dialoguri la Athos, traducere din limba greacă şi note de Nicuşor Deciu, Editura Doxologia, Iaşi, 2012, pp. 109-111)