Vieţile Sfinţilor

Minunata aflare a moaștelor Sfântului Iov de la Poceaev

Trupul preacuviosului, după îngroparea sa, a rămas în pământ timp de şapte ani. După o vreme, mulţi au început să observe că din mormântul său izvora lumină. Însuşi Sfântul, în trei rânduri, s-a arătat în vis drept-credinciosului Mitropolit al Kievului, Dionisie Balaban, şi l-a îndemnat să deschidă mormântul în care se aflau moaştele sale.

Nefiind biruit de neîncetatele sale griji privitoare la buna rânduială a mănăstirii şi de asprele lui nevoinţe, Preacuviosul Iov (în schimă Ioan) a ajuns la vârsta de 100 de ani şi, cunoscându-şi ziua morţii mai înainte cu o săptămână, a adormit cu pace, fără de suferinţă, pe data de 28 octombrie 1651, lăsând atât Mănăstirii Poceav, cât şi întregului ţinut Volînia, amintirea neîncetatelor lui rugăciuni, neasemănatelor lui nevoinţe şi înaltelor sale virtuţi. A adormit în singurătate, căci, către sfârşitul vieţii sale, cam din 1649, simţindu-şi slăbite puterile, a predat îndatoririle egumeniei părintelui Samuil (Dobreanski), continuând însă şi după aceasta să se numească egumen al Poceaevului.

Trupul preacuviosului, după îngroparea sa, a rămas în pământ timp de şapte ani. După o vreme, mulţi au început să observe că din mormântul său izvora lumină. Însuşi Sfântul, în trei rânduri, s-a arătat în vis drept-credinciosului Mitropolit al Kievului, Dionisie Balaban, şi l-a îndemnat să deschidă mormântul în care se aflau moaştele sale. În anul 1659, pe data de 8 august, Mitropolitul Dionisie, împreună cu arhimandritul Teofan şi cu obştea mănăstirii, a deschis mormântul preacuviosului, aflând întregi sfintele lui moaşte.

Cu deosebită cinstire, după aceasta, alături de mulţimea de norod adunată, au mutat moaștele în biserica cea mare a Dătătoarei de viață Treimi, așezându-le în pronaos.

(Sfântul Iov de la Poceaev – Viața. Cuvinte de învățătură. Acatistul, Editura Cartea Ortodoxă & Sophia, București, 2008, p. 18)