Sfântul Ierarh Nicolae – „mucenic cu voia”

După ce împărații cei nelegiuiți Dioclețian și Maximian au fost predați unei morți vrednice de ei și după ce au fost duși în soborul diavolesc tovarăș lor, a înălțat Domnul cornul Ortodoxiei pentru poporul Său, pe Constantin cel Mare, prin care toți creștinii fiind sloboziți, a fost eliberat împreună cu ei și marele Nicolae „mucenic cu voia” și încununat fără sânge arătându-se turmei și tronului lui ca un dar preaînalt dăruit de Dumnezeu.

Apoi iarăși scuipând pe dogmele împăraților nelegiuiți și mărturisind cu îndrăznire dreapta credință public, este închis în temniță întru care, rău pătimind multe, înseta să rodească și moartea pentru Hristos și să bea și el paharul Aceluia. Dar Hristos nu a suferit să se întâmple aceasta, ca să nu piară turma, fiindcă s-a primejduit păstorul. După ce împărații cei nelegiuiți Dioclețian și Maximian au fost predați unei morți vrednice de ei și după ce au fost duși în soborul diavolesc tovarăș lor, a înălțat Domnul cornul Ortodoxiei pentru poporul Său, pe Constantin cel Mare, prin care toți creștinii fiind sloboziți, a fost eliberat împreună cu ei și marele Nicolae „mucenic cu voia” și încununat fără sânge arătându-se turmei și tronului lui ca un dar preaînalt dăruit de Dumnezeu.

Dar fiindcă mândria păgânească și urâtă lui Dumnezeu a căzut și s-a proclamat dogma iubitoare de Hristos de către împăratul cel iubitor de Hristos, ca să se nimicească templele idolilor și să se zidească biserici ortodoxe, atunci și dumnezeiescul Nicolae, înflăcărat de râvnă dumnezeiască, curățește cetatea lui de toată nebunia idolească și ca un ostaș înarmat cu toate armele Duhului a ieșit „spre dărâmarea întăriturilor”[1] templelor idolești, pe care distrugându-le din temelii, a pus biruință împotriva demonilor.

Iar templul spurcatei Artemida le depășea în înălțime și mărime pe toate, împodobit cu multe ornamente și plin fiind de oracole fantasmagorice spre înșelarea oamenilor și sălaș fiind mult iubit multor demoni. Dar acest mare conducător de oști Nicolae, cu armele Duhului fiind întărit se întrarmează împotriva templului de care am vorbit. Și s-a făcut atâta adunare de popor, încât nu numai că nu a rămas piatră pe piatră, ci au fost scoase și temeliile din fundații, ca să nu se lase în ele vreo rădăcină poporului înșelat. În timp ce fugeau demonii, s-au auzit glasuri ca unii care erau cumplit tiranisiți și dezrădăcinați din locurile lor. Iar căpetenia demonilor cel din altar, pătimind cumplit mai mult decât ceilalți, îl amenință pe sfântul ca la vreme potrivită să-l vatăme foarte tare, ca să se adeverească cuvântul că nu poate oala să spargă cazanul, iar pentru sfântul sfârșit bun a avut strategia lui împotriva demonilor.

Apoi fiindcă erezia ariană și fără de Dumnezeu lupta pretutindeni împotriva Ortodoxiei, la porunca împărătească a celui între sfinți Constantin cel Mare, se adună sinod ecumenic la care vine și marele Nicolae, împodobit ca un leu și crezător dreptății, a tăiat dogmele nebuniei lui Arie „ca pânza țesătorului”[2] și propovăduiește sinodal pe Fiul de o ființă cu Tatăl și, aruncând anatema asupra lui Arie și asupra nebuniilor lui, ca un strălucit erou se întoarce la turma lui.

(Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, Panegirice I, Scrieri III, Editura Doxologia, Iași, 2016)

[1] II Cor. 10, 4.

[2] Is. 38, 12. 

De la același autor

Ultimele din categorie