Era în după-amiaza zilei de 2 iunie 1979. Stareţul abia îşi adusese lucrurile la Coliba Panaguda, dar nu apucase să le pună în ordine. Se pregătea pentru Vecernie şi a întrebat pe monahul care îl ajuta care Sfânt se prăznuieşte a doua zi, dar acela nu-şi amintea. I-a răspuns că a doua zi, când va veni, îi va spune şi a plecat grăbit, pentru că se înnopta.

După aceea, Stareţul a povestit următoarele: Aveam Mineiele puse în cutii. Am căutat ochelarii ca să văd ce sfânt se prăznuieşte, dar nu i-am găsit. Dar ca să nu pierd timpul, am făcut Vecernia cu metania, spunând: «Sfinţilor ai zilei, rugaţi-vă pentru noi». Atunci când m-am sculat, după miezul nopţii, am căutat cu lanterna cam o jumătate de oră, ca să aflu ce sfânt este, dar fără nici un rezultat. Văzând cât timp am pierdut, mi-am spus: «S-a dus Miezonoptica». Dar ca să nu petrec noaptea în zadar căutând prin Mineie, am început să mă rog din nou: «Sfinţilor ai zilei...».

Atunci am văzut intrând în chilia mea pe Sfântul Pantelimon, care însoţea un alt sfânt.

– Cine eşti?, l-am întrebat.

– Sfântul Luchilian, a răspuns acela.

Şi fiindcă nu-mi aminteam să existe un sfânt cu un astfel de nume, l-am întrebat din nou:

– Luchian?

– Nu, Luchilian.

– Cum? Longhin?, am întrebat pentru a doua oară.

– Lu-chi-li-an, a repetat a treia oară Sfântul, pronunţând rar numele său.

După aceea, adresându-se Sfântului Pantelimon, i-a spus să-mi cerceteze rănile de la operaţie, să vadă dacă s-au vindecat. Atunci Sfântul Pantelimon, care purta un halat alb ca medicii, s-a apropiat de mine şi, după ce le-a examinat punându-şi mâna pe pieptul meu, în locul unde fusese făcută operaţia de plămâni, i-a spus Sfântului Luchilian: „Sunt bine. Să le ai în vedere (la examinare)”.

Apoi Sfinţii s-au făcut nevăzuţi, iar Stareţul, slăvind pe Dumnezeu şi mulţumind Sfinţilor, a aprins o lumânare şi a găsit că în acea zi de 3 iunie se făcea pomenirea Sfântului Luchilian.

În dimineaţa zilei următoare, când a venit monahul care îl ajuta, Stareţul l-a întrebat zâmbind: „Sfântul Luchilian, nu-i aşa?” şi i-a povestit arătarea Sfinţilor.

Stareţul, citind viaţa Sfântului, a rămas uimit atunci când a observat următoarea „coincidenţă”: viaţa pe larg a Sfântului, care se află la Mănăstirea Iviron, este inclusă în Sinaxar la 27 februarie, adică la data în care i s-a arătat Sfânta Eufimia. Această legătură a Mucenicului cu Sfânta la care avea atâta evlavie, precum şi apropierea datelor şi a locurilor de mucenicie ale celor doi Sfinţi l-au bucurat în mod deosebit.

Îndată după aceasta a mers la Schitul Mănăstirii Kutlumuş şi s-a închinat icoanei Sfântului Pantelimon de pe iconostas, despre care spunea că seamănă mult cu sfântul lui chip.

De atunci, în fiecare an îi cinstea pomenirea şi din deosebita evlavie ce o avea către el a pus icoana lui în bisericuţă şi în chilie. Această minunată întâmplare l-a mângâiat pe Stareţ şi a alungat de la el oboseala şi mâhnirea prin care trecea în acea perioadă a mutării de la coliba Sfintei Cruci la Panaguda.

(Ieromonahul Isaac, Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2005, pp. 263-266)