Miron Barnovschi – primul domnitor martir al românilor
Atunci când ne gândim la Iaşi, ca valoare istorică şi culturală, socotim că începutul transformărilor a pornit de la Vasile Lupu. Atunci când ne gândim la primul martir al neamului, de viţă nobilă – ne vine în minte numele lui Constantin Brâncoveanu. Şi, totuşi, înainte de Vasile Lupu a înflorit Iaşul. La fel, altcineva, înainte de Brâncoveanu, a primit cununa martirajului. În ambele cazuri, cel la care facem referire este Miron Barnovschi. Cunoscut mai mult pentru biserica ce-i poartă astăzi numele. Fără a se şti, însă, câte alte monumente de cult a clădit şi cât de mult a zidit la temelia Iaşului, a Moldovei şi a epocii căreia a aparţinut.
În timpul lui Miron Barnovschi Movilă (ianuarie 1626 - iulie 1629 şi aprilie-iulie 1633), Iaşul a devenit capitală în sensul deplin al cuvântului. Domnitorul a fost primul care a adus Moldovei o deschidere europeană, prin înrudirea sa cu mari familii boiereşti din Polonia şi Austria, dar şi prin legătura de prietenie și de familie cu mitropolitul Petru Movilă al Kievului. În perioada lui Barnovschi a fost redactat şi adoptat primul cod de legi, în sens de constituţie. Au fost date legi cu privire la scăderea dărilor, starea breslelor şi a meseriaşilor, dar şi alte reforme cu caracter juridic.
Sinod pentru apărarea credinței
Miron Barnovschi s-a îngrijit neîncetat de viaţa spirituală a moldovenilor, dar şi de etica preoţilor şi a călugărilor. În egală măsură, a protejat lăcaşurile de cult în faţa abuzurilor funcţionarilor de stat, dar a ţinut în frâu şi clerul, căruia nu i-a permis să se îndepărteze de canoanele Bisericii Ortodoxe. În acest context, în toamna anului 1626, s-a întrunit primul sinod la Iași – în calitate de reședință mitropolitană. De asemenea, a fost primul sinod convocat de cărte un domnitor și nu de autoritatea eclezială. Deciziile luate aici au fost sub influenţa marilor cărturari Anastasie Crimca, mitropolit al Moldovei şi Varlaam, viitor mitropolit. S-a stabilit faptul că un călugăr nu avea drept la proprietate privată, la afaceri personale sau la plimbări inutile. În plus, s-a interzis ca în mănăstiri să fie găzduite femei și a fost dată o hotărâre cu privire la situația creștinilor catolici din Principatul Transilvaniei, care migrau în Moldova. Acestora nu le era permis să se așeze în sate românești ortodoxe sau în preajma mănăstirilor, fiind considerați un adevărat pericol pentru ortodoxia moldovenilor. În ciuda tuturor legilor dure stabilite în sinod, acestea au fost aprobate şi respectate, iar rezultatele nu au întârziat să apară.
Ctitor de cultură și de așezăminte bisericești
Marile realizări culturale ale Iaşului sunt atribuite, aşa cum am mai spus, lui Vasile Lupu. Motivul îl reprezintă concretizarea unor reuşite în timpul domnitorului. Cu toate acestea, nu trebuie uitat cel de la care au pornit ideile, care a început munca şi n-a mai avut, din păcate, răgazul de a culege roadele. În timpul său, Miron Barnovschi l-a trimis de două ori pe ieromonahul Varlaam de la Secu, viitorul mitropolit al Moldovei, în Rusia. Prin intermediul lui a cerut cumpărarea de icoane şi cărţi şi chiar a dorit achiziţionarea unei tipografii. Încă de atunci, Varlaam a început lucrul la Cazania sa, monument de limbă şi cultură românească. Pentru că de atunci s-a dorit punerea limbii române pe un piedestal al culturii.
Miron Barnovschi este şi părintele spiritual al mai multor locaşe religioase. A ctitorit Biserica Adormirea Maicii Domnului din Iaşi – care astăzi îi poartă numele, Mănăstirea Bârnova, Mănăstirea Hangu de pe Valea Bistriţei şi a contribuit la construcţia bisericii Stavropighiei din Liov. A finalizat construirea Mănăsirii Dragomirna şi, de asemenea, a început construirea Bisericii Sfântul Ioan din Iaşi.
Lucrările domnitorului sunt primele ctitorii ieşene care au creat un nou stil arhitectonic. Un stil care va influenţa următoarele două secolele. Un stil care a influențat și modul în care a fost construită biserica mănăstirii Trei Ierarhi. Până şi cronicarul Miron Costin vorbeşte despre puterea neobişnuită a domnitorului de a zidi atâtea biserici în doar trei ani – muncă de zeci de ani a altor domni.
Renunțare pentru popor și pentru Dumnezeu
Ctitoriile lui Barnovschi nu au însemnat doar muncă în folosul comunității. Nu au însemnat doar ziduri goale, ci au fost rodul vieții sale evlavioase. El este amintit ca fiind un om care iubea rugăciunea. În multe nopți, domnitorul era văzut îngenunchiat în fața sfintelor icoane. Iar de la credința sa nu s-a dezis nici în clipa morții.
Constantin Brâncoveanu, reperul domnitorului martir, a trecut la Domnul în anul 1714. Însă, cu mai bine de 80 de ani în urmă, Miron Barnovschi îşi dădea ultima suflare, cu credinţa nesrtrămutată în Hristos Dumnezeul nostru şi în viaţa veşnică. Acest lucru, după ce fusese întemniţat tot la Edikule, ca şi Brâncoveanu mai târziu.
În urma unui conflict cu Imperiul Otoman, Barnovschi a renunţat la tron, în anul 1629. Motivul de bază a fost refuzarea cererii marelui vizir de a adăuga la plata tributului un bacşiş de 20.000 de galbeni. Domnitorul s-a retras la moşia sa din Polonia. Țara l-a rechemat, însă, pe Miron Barnovschi și l-a reales în funcţie. Iar el a acceptat, lăsând în urmă un trai comod și îmbelșugat și o viață sigură, într-o țară ce-i devenise a doua casă. A lăsat toate pentru a-și sluji poporul, fără să se teamă de consecințe. Fără a cere măcar socoteală celor care l-au vândut la sfârșitul primei domnii.
Pentru a obţine recunoaşterea Înaltei Porţi, acesta a hotărât să meargă personal la Constantinopol. Drumul a început la 3 mai1633 şi a durat până la 20 iunie. Deşi a fost avertizat de Matei Basarab, domnul Ţării Româneşti, de faptul că Vasile Lupu i-a pus la cale pieirea, Barnovschi şi-a continuat pașii spre Istambul.
Misterul mormântului
Pentru câteva zile a fost arestat şi, în acest timp, şi-a scris testamentul. La 2 iulie 1633 a fost decapitat, deoarece a refuzat ca, în faţa Sultanului Murad al IV-lea, să se lepede de Ortodoxie şi să treacă la islam. Pedeapsa a continuat până dincolo de moarte, ultima dorință fiindu-i refuzată. Domnitorul a vrut ca trupul să-i fie îngropat la Mănăstirea Dragomirna. Cu toate acestea, el a fost înmormântat, pentru început, în cimitirul Patriarhiei din Constantinopol. Apoi, Vasile Lupu a dorit să îndrepte măcar o frântură din răul pe care îl făcuse, motiv pentru care i-a adus osemintele în ţară. Undeva, firul se rupe, întrucât locul mormântului său a rămas necunoscut. Cu toate acestea, Dumnezeu a demonstrat, încă o dată, că nu ţine lumina ascunsă sub obroc. Săpături făcute la Biserica Barnovschi, în 1996, au scos la iveală, din pardoseala bisericii, un mormânt. Un mormânt considerat a-i aparţine marelui domnitor.
Miron Baranovschi s-a întors acasă. La fel de smerit precum a fost în timpul scurtei sale vieți. Aproape necunoscut nouă, celor ce trăim în moștenirea lui. E trist să luptăm pentru viitor și pentru mărirea de a fi, cândva, Capitală Culturală Europeană, fără să ne cunoaștem trecutul. Fără să mulțumim celor care s-au jertfit, cu dragoste, cu sânge și credință pentru a consolida temelia unui oraș și a unei țări.