Marele ierarh a rămas în istorie ca un chip al bunătăţii şi al dragostei. O dragoste împărtăşită tuturor, de la evrei la creştini, de la sărmanii ce trăiau din pâinea lui, până la boierii ţării, care îi doreau prietenia. Iubirea manifestată era încununată de o altă mare virtute: dreptatea. Nu judeca şi nu osândea pe nimeni, până când nu cerceta el însuşi cazul.

Din însemnările ucenicilor ne-a rămas, peste timp relatarea cazului preotului Arion de la biserica Sfinţii Constantin şi Elena din Iaşi: „Astfel preotul împovărat de copii şi cu o parohie săracă, ironiza din când în când pe câte un demnitar din Cancelaria Mitropoliei, fapt pentru care îşi atrăsese vrăjmăşia celor din aparatul administrativ central. Într-o zi, preotul Arion este chemat la Cabinetul Mitropolitului, pentru a primi dojana arhierească, ca un element insubordonat.

Intrând în biroul Chiriarhal, preotul şi-a arătat nevinovăţia, aşa după cum era convins Mitropolitul, că la mijloc nu era decât o intrigă a unuia din sfetnicii lui. La finele discuţiei, bătrânul vlădică îşi dezbrăcă rasa şi-l îmbrăcă pe preotul Arion, dându-i binecuvântare să plece liniştit acasă şi bucuros între copii lui.

Pârâşii aşteptau în vestibul, să vadă pe preotul Arion ieşind de la Mitropolit amărât şi umilit. Spre marea lor mirare, Arion a ieşit ţanţoş şi mândru precum un cucoş pestriţ, cu rasa mitropolitului între umeri, peste dulama lui peticită”.

Prin acest exemplu, sfântul mitropolit a arătat că, în faţa lui, toţi se bucură de aceeaşi dreptate, iar resentimentele personale nu îşi găsesc loc în sânul societăţii.