Moartea nu este un punct, ci o virgulă
Raţiunea limpede şi clară ne spune că acest vârtej al vieţii nu se sfârşeşte la moarte. Din timpuri imemoriale popoarele au simţit că moartea nu este un punct, ci o virgulă. Toate triburile pământului, chiar şi în întunecimea lor idolatrică, au avut presentimentul unui oarecare mod de viaţă după moarte.
Raţiunea limpede şi clară ne spune că acest vârtej al vieţii nu se sfârşeşte la moarte. Din timpuri imemoriale popoarele au simţit că moartea nu este un punct, ci o virgulă. Toate triburile pământului, chiar şi în întunecimea lor idolatrică, au avut presentimentul unui oarecare mod de viaţă după moarte. Poeţii şi filosofii Greciei antice au vorbit despre viaţa sufletului uman din Hades, în semiîntuneric şi în semiviaţă. Egiptenii îmbălsămau corpurile neînsufleţite cu răşină şi cu uleiuri aromate pentru a le păstra pentru o altă viaţă. Continuarea vieţii după moarte şi judecata dreaptă au fost concepute de către conştiinţele umane lucide ca ceva firesc şi necesar.
(Sfântul Nicolae Velimirovici, Credinţa poporului lui Dumnezeu, Traducere din limba engleză: Diana Potlog, Editura Sophia, Bucureşti, 2001, p. 50)
Cu inima noastră să suspinăm, cu sufletul nostru să ne înduioșăm
Fecioara, lemnul și moartea: chipuri ale biruinței
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro