Muntele Carmel – Pelerinajul părintelui Cleopa la Locurile Sfinte

Urcăm în serpentină Muntele Carmel, care se ridică deasupra mării cu peste 500 de metri.

Părăsim Cezareea Palestinei și pornim spre Galileea și Muntele Carmel, cu gândul la marele Apostol Pavel și Sfântul proroc Ilie Tesviteanul. Este ora 13 și o căldură de iulie. Înaintăm de-a lungul Mării Mediterane, pe autostrada Tel Aviv – portul Haifa, cale de 60 km spre Galileea. În stânga noastră se oglindește marea liniștită, mișcată de o ușoară adiere de vânt; iar în dreapta se întind grădini verzi de banani, eucalipți, viță-de-vie și portocali cu fructe ce dau în copt. Suntem în câmpia de vest a Galileii.

Intrăm în marele oraș Haifa, care numără peste 250.000 de locuitori, între care și câteva mii de creștini – 3.000 catolici și 2.000 de ortodocși melchiți. Haifa este un centru industrial și cel mai mare port al Ierusalimului. Nu prezintă importanță biblică. În marginea orașului Haifa, ca o impunătoare peninsulă de piatră, se înalță Muntele Carmel. Aici a adus prorocul Ilie jertfă adevăratului Dumnezeu. Aici au fost uciși prorocii mincinoși ai Izabelei. Aici a adunat Ilie pe poporul lui Israel, în frunte cu regele Ahab, și a dezlegat cu rugăciunea sa cerul să dăruiască ploaie pământului, după trei ani și șase luni de secetă cumplită.

Urcăm în serpentină Muntele Carmel, care se ridică deasupra mării cu peste 500 de metri. Pe vârful muntelui se află două mănăstiri mari, catolice: o mănăstire cu 15 călugări franciscani și alta, mult mai mare, cu circa 60 de călugărițe care fac parte din ordinul foarte sever al carmelitelor. Ordinul călugărilor carmeliți a fost fondat în anul 1212 de un călugăr catolic francez, numit Brocard. Nevoința carmeliților cea mai importantă constă în faptul că ei sunt toată viața izolați definitiv de lume. Fiecare stă singur în chilia sa, unde primește mâncare pe o mică fereastră. Timpul și-l împart între rugăciune, lucrul mâinilor, citirea sfintelor cărți și odihnă. Până la moarte nu au voie să iasă din mănăstire, să vorbească cu cei din afară, decât numai cu Dumnezeu și cu duhovnicul lor.

Ne oprim în fața impunătoarei mănăstiri carmelite. Un călugăr franciscan ne iese înainte, ne conduce în biserică, ne dă câteva explicații. Sub altar coborâm în „peștera Sfântului Ilie”, unde, după tradiție, obișnuia să se roage marele proroc. Mănăstirea carmeliților, având aspectul unei fortărețe, are o incintă cu trei etaje și o biserică de mari proporții numită, pentru dimensiunile și strălucirea ei, „Stela Maris”, adică „Steaua Mării”. În epoca de aur a Creștinismului, pe Muntele Carmel erau numeroși sihaștri ortodocși. În timpul cruciaților aici s-au stabilit călugări catolici, care au înființat ordinul așa-numit al „carmeliților”, adică al călugărilor închiși. Ea a fost construită în 1827 de Biserica Catolică din Franța.

Tradiția spune că pe acest munte ridicase Ahab pe idolul Baal, ca să i se închine poporul în locul adevăratului Dumnezeu. Dar Sfântul Ilie, cu rugăciunea sa, a dărâmat idolul la pământ și a pregătit muntele pentru marea jertfă pe care avea s-o aducă după cei trei ani și șase luni de secetă. Când stătea ascuns la văduva din Sarepta Sidonului, a primit poruncă de la Dumnezeu să aducă jertfă pe Muntele Carmel, în fața întregului popor al Samariei care jertfea lui Baal. Jertfa marelui proroc Ilie a fost bineprimită de Dumnezeu și mistuită de focul pogorât din cer la rugăciunea sa. Iar jertfa preoților lui Baal a fost lepădată, spre mustrarea lui Ahab și a Izabelei și spre întoarcerea poporului la adevăratul Dumnezeu. Atunci Ilie, plin de râvna Duhului Sfânt, a poruncit poporului să prindă și să ucidă pe preoții și prorocii mincinoși ai lui Baal, iar el căzând la rugăciune, a deschis Dumnezeu cerul și a trimis poporului ploaie (III Regi, cap. 18).

Aici, pe platoul Carmelului, între mare și cer, se ruga Ilie, marele proroc al Legii Vechi. Aici a adunat pe poporul amăgit de Ahab și Izabela și l-a întrebat: Până când veți șchiopăta de amândouă picioarele? Adică de credință și de fapte bune. Dacă Baal este adevăratul Dumnezeu, urmați-i lui; iar dacă Domnul este adevăratul Dumnezeu, urmați-I Lui. Aici a văzut poporul cum a coborât foc din cer și a mistuit jertfa Sfântului Ilie. Aici a înțeles poporul că este înșelat de Izabela și de prorocii cei mincinoși și a căzut cu fața la pământ înaintea adevăratului Dumnezeu, ca să fie iertat și miluit. Aici s-a rugat Ilie cu rugăciune de foc și a trimis Dumnezeu ploaie peste Israel. Doamne, izbăvește lumea de idoli, de eresuri și de proroci mincinoși, care înșeală buna credință a oamenilor! Vai lumii pentru sminteli! Că smintelile trebuie să vină, dar mai vai prin care vin... Vai lumii pentru idolatrie și depărtarea de Dumnezeu! Că „depărtarea trebuie să vină”, dar mai vai de cei care grăbesc idolatrizarea lumii. Ce răspuns vom da noi în fața lui Hristos? Binecuvintează, Mântuitorule, omenirea cu păstori duhovnicești devotați și cu preoți adevărați. Adaugă preoților noștri râvnă din râvna Sfântului Ilie; mai multă dragoste de Hristos, mai multă grijă de turmă, mai multă îndrăzneală în cuvânt, mai mult zel pentru Casa Domnului.

Primește-ne, Doamne, și pe noi, fiii unui popor binecredincios, să ne închinăm pe Muntele Carmel. Până în ceasul acesta n-am plecat genunchii noștri înaintea altui Dumnezeu. Nici n-am adus jertfă lui Baal! Nici n-am zidit altare păgâne în casele și în inimile noastre. Nici n-am mâncat „din masa Izabelei”. Ne cunoaștem Evanghelia. Ne știm chemarea. Ne iubim Biserica, țara, pământul și pe toți oamenii. Nu ne trebuie idoli. Nu vom jertfi lui Baal. Nu ne vom închina niciodată altui dumnezeu. Pe Tine Te mărturisim. Ție Îți slujim, la Tine cădem, Ție ne rugăm și pe Tine Te slăvim, pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul Sfânt!

Binecuvintează-ne pe noi cu tărie și râvnă, țara cu ploaie timpurie și târzie, altarele cu preoți devotați și pământul cu soare și pace, ca să te slăvim cu Sfântul Ilie, din neam în neam. Nu s-au stins luminile în Carpați. Nici untdelemnul în candelele Tale nu s-a terminat. Și fumul de tămâie se înalță în bisericile Tale, ca un miros de bună mireasmă. Și Jertfa cea euharistică se aduce zilnic pe altarele Tale, în pământul părinților noștri. Poporul nostru nu cunoaște idoli, nu se închină niciodată la zei. Știe înaintea cui să se smerească și cui să jertfească. Știe să plângă, dar știe să și cânte. Știe să lucreze, dar știe să se și roage. Știe cine îi este prieten și cine este Dumnezeul său!

Binecuvântat ești, Doamne, pentru toate darurile care le-ai revărsat peste pământul țării noastre și peste fiii neamului nostru românesc!

Admirăm platoul larg deschis al Muntelui Carmel. Admirăm mănăstirea carmelitelor rugătoare, care între-țin focul sacru pe muntele Sfântului Ilie Prorocul. Admirăm Marea Mediterană care înaintează până aproape de noi. Admirăm câmpia și dealurile pietroase ale Galileii, sfințite cândva de pașii lui Hristos!

Locul unde a adus jertfă Sfântul Ilie adevăratului Dumnezeu se află pe platoul Carmelului, în partea de sud-est, pe o colină înaltă de 546 m. Acolo s-a zidit un paraclis de către călugării carmeliți, în cinstea marelui profet.

Coborâm. Pe versantul abrupt al Carmelului se află o peșteră, adâncă de 14 m și largă de 7 m, care poartă numele de „Școala prorocilor”. Aceasta este peștera Sfântului Ilie, unde locuia și se ruga când urca pe Carmel. Tot aici se zice că ar fi locuit și Sfântul proroc Elisei, ucenicul lui, când a venit șunamiteanca plângând, ca să-i învie copilul mort (IV Regi 4, 25). Nu departe de „Școala Prorocilor” se află valea Chișon, locul unde poporul, îndemnat de Sfântul Ilie, a tăiat pe cei 850 de proroci mincinoși și preoți ai lui Baal și Astarte, care „mâncau din masa Izabelei”. Acesta este sfârșitul celor ce hulesc pe Dumnezeu și amăgesc popo-rul cel dreptcredincios!

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Mormântul Domnului, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 169-173)

De la același autor

Ultimele din categorie