Ne mai este foame de Dumnezeu?

Dându-i atenție în mod conștient, această foame crește în noi până la prăbușirea „pereților despărțitori” dintre noi și Sfântul Potir.

Eu cred că este momentul să ne dumirim și să folosim darul lui Dumnezeu care este harul Lui, energia Sa necreată, prin care nu doar ne putem însănătoși și învăța să iubim și să avem relații bune, ci și să ne îndumnezeim. Că acesta este scopul vieții noastre, nu? Să ne centrăm pe acest scop, să ne mutăm comoara Acolo și inima noastră se va însănătoși. Să nu ne speriem; nu vom putea trăi ca marii noștri sfinți, dar vom putea trăi în duhul lor.

Sunt uluită cu câtă lipsă de simțire stăm noi, ortodocșii, mai ales cei „practicanți”, cu fundulețul pe infinita bunătate a lui Dumnezeu! Sunt uluită cum vine Domnul, în fiecare Sfântă Liturghie, în fața noastră și ne cheamă să ne apropiem, cu frică și cutremur, e adevărat, de Leacul nemuririi, și cum sute, chiar mii de credincioși rămân cu nepăsare la locul pe care îl cred al lor... Și pleacă și Domnul, Se întoarce în Sfântul Altar și Se lasă „consumat” de părintele slujitor care va merge acasă plin, iar ei goi... Și fiecare se miră că nu se schimbă nimic...

Ce e de făcut? Din nou: să luăm aminte la noi înșine. Să ne descoperim acea foame lăuntrică ce ne chinuie pe fiecare. E foamea de Dumnezeu, de Viață. Dându-i atenție în mod conștient, această foame crește în noi până la prăbușirea „pereților despărțitori” dintre noi și Sfântul Potir. Important este ca dorința noastră să fie vie, a noastră, a fiecăruia: și a părintelui slujitor, și a credinciosului coliturghisitor. Nu avem această dorință? Ni se pare! O avem, dar e bolnavă, e frântă în dorințe de sănătate, avere, putere, plăcere etc.

(Monahia Siluana Vlad, Doamne, unde-i rana?, Editura Doxologia, Iași, 2017, pp. 113-114)

De la același autor

Ultimele din categorie