Cine ar putea să citească din Psaltire mai mult? Două categorii de oameni: pensionarii şi şomerii, şi nici unii nici alţii nu citesc, mai ales din pensionari, deşi vreme au.

De ce trebuie să citim rugăciunile? Nu ar trebui să vorbim cu Dumnezeu cu gândurile noastre aşa cum sunt ele?

Păi, încercaţi să vorbiţi cu Dumnezeu cu gândurile voastre şi o să vedeţi că nu le veţi putea ridica la măsurile la care sunt rugăciunile pe care le citim. În ce măsură mă pot identifica cu nişte rugăciuni care au fost compuse de alţii? În măsura în care câştigi şi tu sentimentele altora.

Eu, de exemplu, „Domnul este păstorul meu” (Psalmul 22) v-am spus, socotesc că e o rugăciune ca şi când aş fi făcut-o eu. Sunt altele cu care nu mă potrivesc foarte bine, dar în orice caz noi putem să ne cercetăm sentimentele şi să ni le îndreptăm, să ni le apropiem de ceea ce aduc în noi ideile respective.

Evagrie Ponticul spune că rugăciunea este „vorbirea minţii cu Dumnezeu”, nu este repetarea mecanică a unei formule de rugăciune. Când recităm rugăciuni, nu ne rugăm, ne rugăm atunci când ceea ce spunem, simţim, când ceea ce spunem, ne împropriem.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 129)