Gheronda Efrem Aghioritul, (Filotheitul) - Despre ispite și necazuri

„Marea vieții văzând-o înălțându-se de viforul ispitelor la limanul cel lin alergând strigăm către Tine: Scoate din stricăciune viețile noastre, mult Milostive”.

Imnograful Bisericii, luminat de Duhul Sfânt, vine să ne vorbească și să ne zugrăvească prin acest irmos că viața fiecărui om este o mare, și această mare uneori este senină, alteori începe să aibă întreite valuri, alteori crește și dobândește vânturi puternice și din când în când devine foarte amenințătoare să scufunde nu doar bărci și luntrii, ci chiar și transatlantice. Fiecare om care trăiește în această viață plutește pe marea vieții. Și prin urmare, de vreme ce plutește pe mare, este foarte natural și logic să întâmpine toate aceste schimbări care urmează una după alta în toată viața omului.
Fiecare căpitan a cărui lucrare este să facă această călătorie, să plutească pe mare, încearcă, atât cât este cu putință, să-și ducă la împlinire treaba negoțului său și corabia să și-o facă destul de puternică și potrivită pentru a înfrunta furtunile, pe care experiența lui le vede mai dinainte. Și așa cum avioanele de astăzi sunt pregătite în așa fel pentru schimbările neașteptate care vor urma în călătoria lor și în zborul lor, la fel și corăbiile. Aceasta vrea să spună că și noi care fie vom fi căpitani, fie în corăbii, suntem datori să întrevedem și să prevedem aceste întreite valuri ale vieții care sunt evidente cu totul atât din experiența personală cât și din orice vedem că se întâmplă în viața omenească, din toate cele prin care trece omul. Greutăți familiale, supărări, ispite, necazuri de la boli, de la probleme economice, de la copii, de la atâtea și atâtea lucruri pe care desigur nici nu le putem număra. Toate acestea creează aceste întreite valuri, feluritele schimbări și pe mare și în aer. Și prin urmare, trebuie, după datorie, după regula jocului și de nevoie, să ne aflăm în fața tuturor  schimbărilor, a întreitelor valuri, să ne aflăm deci în stare de a le suporta, pentru a nu suferi vreun naufragiu, vreo prăbușire, vreo catastrofă.

Tocmai de aceea, în primul și în primul rând, trebuie să ne pregătim pe noi înșine. Să fim aproape de marele căpitan, care nu este altul decât Hristos, Care ne dă direcțiile corecte și pe Care trebuie să Îl avem la cârma noastră ca pe un cârmaci, ca pe un căpitan, ca pe o busolă. Trebuie să avem în vedere toate acestea, astfel încât atunci când vom ieși în larg sau vom pluti în aer să ne aflăm astfel răbdători și să le putem înfrunta.

Necazurile sunt diferitele valuri și în înfruntarea cu valurile trebuie să fim răbdători. Ce vrea să spună aceasta?  Că trebuie să ne pregătim pe noi înșine din experiență și din prevedere, așa cum și căpitanii prevăd din diferite semne ceea ce urmează să se întâmple pe mare și își iau măsurile potrivite. La fel și noi înșine trebuie să luăm măsurile potrivite pentru a întâmpina și a suporta necazurile și ispitele. Prin ce? Prin duhul ascultării, al îndurării, al îndelungii răbdări, și mai ales prin rămânerea noastră în Legea Domnului, în Legea Evangheliei, în rânduielile Bisericii noastre ortodoxe, încât să ne așteptăm atât la necazurile din lume, cât și la întreite valuri care sunt iscate din feluritele uneltiri ale lui satana, care au scopul de a ne da la o parte și să ne determine să fugim din Biserică.

Și astfel să ne primejduim să cădem în erezii și în orice altceva ar putea să ne scoată din biserică, fiindcă numai prin Biserică se face mântuirea fiecărui creștin.