În puritatea sufletului său, se gândise să ceară astfel ajutor Tatălui Ceresc, spre alinarea suferinţelor sale. În acea scrisoare cerea să îi trimită Părintele Luminilor câteva hăinuţe și o pereche de pantofi, pe care de mult timp și le dorea. Cu scrisoarea în mână, se duse la un negustor de peste drum, rugându-l să-i împrumute un timbru.

Negustorul respectiv, om bun și cu frică de Dumnezeu, i-a răspuns că nu are momentan niciun timbru, dar i-a propus să-i lase scrisoarea acolo, spre a fi trimisă mai târziu împreună cu celelalte scrisori ale sale. După plecarea lui Anastasie, negustorul s-a uitat, din curiozitate, să vadă cine era destinatarul acelei scrisori. Uimit de cele scrise pe plic, s-a hotărât să o desfacă și să o citească. Sufletul său a fost profund impresionat de conţinutul scrisorii. De aceea, a hotărât să alcătuiască o scrisoare de răspuns către micul expeditor, însoţită și de o sumă de bani, care putea să-i îndeplinească dorinţele sale curate.

Fericirea lui Anastasie la primirea acestui răspuns cu greu s-ar putea descrie. A mulţumit îndelung, prin rugăciune, Tatălui Ceresc. A doua zi, și-a cumpărat cele necesare și mult-dorita pereche de pantofi.

Să avem și noi curajul de a-I scrie lui Dumnezeu, Maicii Sale și sfinților, uneori cu lacrimi, alteori cu bucurie și recunoștință, prin rugăciunile noastre!

(Nicușor Morlova, Sfântul Nectarie Taumaturgul, Editura Bunavestire, p. 7)