În Muntele Athos, atunci când eram încă începător, un călugăr bătrân mi-a spus, într-o zi, ceva remarcabil în ceea ce priveşte lucrările cele mai smerite: „Nici un lucru nu înjoseşte valoarea persoanei umane. Dar păcatul degradează viaţa divină în noi”. Îndeletnicirile care nu pot să devină o patimă se potrivesc cel mai bine cu viaţa duhovnicească. Dacă sunt bucătar, pregătesc hrana, rugându-mă pentru cei pe care Domnul nostru îi iubeşte. Nu există patimă. În acelaşi timp, această ascultare are o mare valoare, pentru că îmi permite să slujesc oamenii pe care îi iubeşte Hristos. Se poate trăi foarte frumos cu o astfel de atitudine.

Odată, în Mănăstirea Sfântul Pantelimon, mi s-a întâmplat să am până la paisprezece ascultări în acelaşi timp. I-am spus aceasta părintelui duhovnic: „Nu reuşesc să-mi împlinesc sarcina: am paisprezece ascultări!”. El mi-a răspuns: „N-ai dreptate, n-ai decât o singură sarcină”. „Nu, părinte, i-am răspuns, am paisprezece!”. „Nu, a spus iarăşi, tu nu faci decât un lucru în acelaşi timp. Atunci, fă-l bine şi treci la următorul…”.

(Arhimandritul Sofronie, Din viaţă şi din duh, Editura Pelerinul, Iaşi, 1997, pp. 54-55)