Taina Bisericii este cea mai adâncă învăţătură din câte au ajuns până la oameni. Dacă există vreo taină în lume, aceasta este taina Bisericii. Întruparea lui Dumnezeu ne-a adus posibilitatea de a ne uni cu El ipostatic, prin firea umană a lui Hristos. Mâncând în Liturghie Trupul şi Sângele Domnului, noi amestecăm în trupurile noastre muritoare pe Dătătorul de viaţă, încât trupurile noastre devin de-o fiinţă cu fericitul trup al Mântuitorului, împărtăşindu-se de nemurirea şi fericirea Lui. Iată taina Bisericii, iată taina întrupării lui Dumnezeu! Că şi trupul şi-a recăpătat nobleţea dumnezeiască de la început, pentru că omul nu este numai suflet, ci trup şi suflet în fericită unitate şi amândouă trebuiesc restabilite, căci Hristos a venit să restabilească omul întreg, nu numai jumătate. Noi nu nesocotim trupul, pentru că Dumnezeu a luat trup, din dragoste pentru noi. Şi, de vreme ce Dumnezeu S-a întrupat, El a putut să fie văzut în firea Sa umană.

Până la întrupare, Dumnezeu nu putea să fie reprezentat, şi până astăzi, şi în veac, nimeni nu va putea reprezenta firea Dumnezeiască, pentru că ea este nevăzută, dar în Persoana lui Hristos oamenii au văzut pe Dumnezeu, precum a zis Hristos lui Filip: „Cel ce M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl” (Ioan 4, 9). Am văzut nu firea dumnezeiască, ci firea omenească, care, în persoana lui Hristos, petrece unită cu firea dumnezeiască, neamestecată şi nedespărţită. De aceea noi pictăm icoane, nu reprezentând pe Dumnezeu, ci firea omenească a lui Hristos care este om şi Dumnezeu în aceeaşi măsură. Hristos, prin întruparea Sa, a sfinţit materia şi noi ne împărtăşim şi în chip materialnic de Hristos la Cina Domnului. Noi Îl cunoaştem pe Dumnezeu în suflet şi în trup, pentru că suntem şi suflet, şi trup.

(Ieromonah Savatie Baştovoi, Dragostea care ne sminteşte, Editura Marineasa, Timişoara, 2003, pp. 82-83)