„Noile religii seculare”, un text cu valențe profetice

 

Cu siguranță, profesorul Nicu Gavriluță nu și-a propus să scrie un text cu reverberații profetice. I-am surprins mirarea pe chip atunci când am prezentat recent, alături de academicianul Ștefan Afloroaei, tocmai în această cheie teologică volumul  lansat la târgul de cărți de la Iași, „Arca lui Gutenberg”. Numai că, uneori, nu autorul alege cartea pe care s-o scrie, ci cartea își alege autorul. Șapte sunt nuanțele profetice identificabile în „Noile religii seculare”.

1. Volumul evită – dimpotrivă, critică sistematic - abordarea antropocentrică, abordare caracteristică majorității textelor erudite din zilele noastre. Suportul cărții este unul subtil teocentric. Ideile sunt limpezi, denotă maximă luciditate, profunzime spirituală și, ceea ce este esențial, sunt validate, în substrat, de revelația Sfintei Scripturi. Litera e impregnată de Duh. Ceva asemănător regăsim în maniera de a compune a estonianului Arvo Pärt, odată convertit la Ortodoxie: valoarea muzicii sale nu este conferită doar de succesiunea notelor muzicale. Ceea ce le insuflă forță și adâncime este tocmai tăcerea, intervalul dintre ele.

2. Orice text profetic pune degetul pe rană, prezintă public diagnosticul unor boli spirituale sau arată consecințele lepădării Dumnezeului Celui Viu și ale închinării la idoli. Spre exemplu, subliniind efectele nefaste ale ridicării corectitudinii politice la rangul de religie (seculară), autorul conchide: „O spaimă latentă controlează comportamentul oamenilor și, mai ales, exprimarea lor publică. Tot timpul sunt nefiresc de atenți să nu deranjeze și să nu rostească ceva ce poate fi interpretat ca abuz sau act discriminatoriu. Dacă se exprimă liber, natural, dezinvolt și spun lucrurilor pe nume, sunt pasibili să fie stigmatizați cu o serie lungă de invective de care cu greu mai pot scăpa” (p. 83). Profesorul Nicu Gavriluță devoalează, de-a lungul a zeci de pagini, adevărata față a noilor religii seculare. Concluzia care se desprinde e perfect consonantă cu un strigăt rostit cu șapte veacuri înainte de venirea lui Hristos pe pământ: „Vai de cei ce zic răului bine și binelui rău; care numesc lumina întuneric și întunericul lumină; care socotesc amarul dulce și dulcele amar!” (Isaia 5, 20).

3. Subiectul cărții este unul exhaustiv, dar exprimat într-un mod concis; accesibil tuturor, îndemnând însă la temeinică reflecție. Cele trei „noi religii seculare” acoperă întreaga problematică a existenței umane: corectitudinea politică dorește să schimbe radical și autoritar felul în care omul relaționează cu semenii săi; tehnologiile viitorului devin, prin idolatrizare, o creație virtuală (sau pseudocreație), subminând locul creației naturale, a realității însăși; transumanismul merge dincolo de o exacerbare a umanității, precum în supraomul lui Nietzsche, anunțând o redefinire a ființei umanei ce va sfârși, inevitabil, prin a fi un soi de monstru postuman.

4. Volumul profesorului Nicu Gavriluță este plin de avertismente sobre, fără menajamente, care evită însă și isteriile apocaliptice, și activismul searbăd. Corectitudinea politică, care este „selectiv anticreștină” (p. 110), conduce, inevitabil, la o dictatură a minorităților (mai ales a celor sexuale), la pulverizarea instituției familiei, la „fetișizarea vulnerabilității umane” (p. 126) sau la „un cult aproape sacru al suferinței” (p. 127) și, nu în ultimul rând, la „transcenderea masculinității și a feminității spre un tip general, vag definit, de umanitate a viitorului” (p. 92). Declarat sau nu, avem și un „scop al augmentării corpului cu noile tehnologii: controlul perfect al omului. Cum? Citindu-i gândurile și manipulându-i trăirile, emoțiile și, în cele din urmă comportamentele. Este visul de aur al oricărui stat polițienesc, totalitar. Un Big Brother absolut, desăvârșit” (p. 182). Iar transumanismul se conturează tot mai mult ca o ideologie a dezumanizării, iar nu a transcenderii limitelor omenești, una a refuzului a tot ceea ce este natural și firesc, valoros și frumos în orice ființă umană creată după chipul lui Dumnezeu.

5. Precum orice text profetic, cartea oferă sau sugerează și soluții dintr-un unghi „reconfortant, stimulativ și chiar soteriologic pentru fiecare dintre noi” (p. 205). Rămânând în limitele competențelor academice, profesorul Nicu Gavriluță susține că „soluția regală a depășirii crizei este cea a redescoperirii mitologiilor camuflate, a sensurilor ocultate și a simbolismului religios prezente în plină (post)modernitate” (p. 202). Sensul indicat prin această abordare este anunțat în mod explicit ca fiind cel al resacralizării, pornind de la încrederea în „valabilitatea «mariajului» dintre religie și modernitate” (pp. 202-203). Cu alte cuvinte - aș traduce eu în limbaj teologic -, soluția este (re)întoarcerea spre Dumnezeu, Care este „Alfa și Omega”, „Cel ce este, Cel ce era și Cel ce vine” (cf. Apocalipsa 1, 8).

6. Nu există discurs profetic fără o implicare deplină din partea celui ales să vorbească poporului. Din fiecare pagină a volumului răzbate pasiunea autorului, pe care-l simțim, uneori, ca fiind pe culmile exasperării. Profesorul Nicu Gavriluță nu doar analizează, sintetizează și expune, ci suferă, înțelege, se revoltă, empatizează sau se (de)solidarizează. Scrisul e viu și alert, se resimte un soi de presiune în a transmite mesajul care nu mai suferă nici o amânare. Poate deloc întâmplător, volumul „Noile religii seculare” a avut parte de mai multe lansări, în medii diferite. E o insistență înrudită în chip vădit cu cea veterotestamentară a celor chemați să nu tacă, până când nu va primi tot poporul cuvântul revelat: spre luare-aminte și prevenire, spre îndreptare sau spre restabilire a ordinii spirituale.

7. A șaptea trăsătură de ordin profetic a textului nu o puteți descoperi decât lecturând cartea. Este o dimensiune extrem de personală. Vă dau un singur indiciu: „Și Cuvântul S-a făcut trup” (I Ioan 1, 14).

A profeți nu se reduce, așadar, la a prevesti, a prezice, adeseori a amenința cu tot soiul de nenorociri ce se vor abate peste cei ce nu primesc mesajul divinității. Este, dincolo de toate, o mișcare de insuflare a unui om ales de Dumnezeu să transmită un anumit mesaj unei comunități, unui popor sau întregii umanități. „Noile religii seculare” sunt, în fond, noi forme de idolatrie sau antropolatrie. Nimeni nu va mai putea, odată publicat acest volum, să le mai numească altfel decât ca forme de religiozitate seculară! Ele sunt demascate ca atare de unul dintre cei mai vii, mai cultivați și mai implicați intelectuali în viața „cetății sub asediu”. Cartea este o bornă, o busolă pentru tot omul (dez)orientat spiritual. Iar profesorul Nicu Gavriluță, cel care a avut (sau a primit!) această inspirație, și-a înscris, cu acest prilej, numele nu doar pe o copertă de carte, fie ea și una fundamentală, ci mai ales în Cartea Vieții (cf. Apocalipsa 3, 5). Și am această convingere fără a fi profet.

 

* Nicu Gavriluță, Noile religii seculare: corectitudinea politică, tehnologiile viitorului și transumanismul, Iași, Polirom, 2018

De la același autor

Ultimele din categorie