Zis-a Domnul: Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici, că zic vouă: Că îngerii lor, în ceruri, pururea văd faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri. Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut. Ce vi se pare? Dacă un om ar avea o sută de oi şi una din ele s-ar rătăci, nu va lăsa, oare, în munţi pe cele nouăzeci şi nouă şi ducându-se va căuta pe cea rătăcită? Şi dacă s-ar întâmpla s-o găsească, adevăr grăiesc vouă că se bucură de ea mai mult decât de cele nouăzeci şi nouă, care nu s-au rătăcit. Astfel nu este vrere înaintea Tatălui vostru, Cel din ceruri, ca să piară vreunul dintr-aceştia mici. De-ţi va greşi ţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai câştigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul. Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş. Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer. Iarăşi grăiesc vouă că, dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privinţa unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri. Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor. (Matei 18, 10-20) (Luni în săptămâna întâi după Rusalii)

Cu Lunea Rusaliilor, ziua Sfântului Duh în tradiția ortodoxă de pretutindeni, iar la noi la români – mai extensiv – ziua Sfintei Treimi, în Biserică se începe citirea din Evanghelia după Matei. Dacă cele scrise la Ioan erau de multe ori cuvinte despre înțelegerea dumnezeirii Fiului și relației Sale cu Tatăl, scrierea Apostolului Matei este înțesată de sfaturi practice pentru viața cotidiană. Prima dintre povețele Domnului din această Evanghelie se referă la atitudinea față de cei de lângă noi, pe care îi considerăm „mai mici”. Disprețul este ceea ce trebuie să evităm în raport cu cei față de care ne considerăm superiori: ca vârstă, ca experiență de viață, ca poziție socială, ca număr de ani de școală, ca avere, ca stare familială. Aici, Iisus explică de ce disprețul față de aceștia e o greșeală: fiindcă îngerii lor, înaintea lui Dumnezeu, nu stau mai prejos decât îngerii noștri. E extraordinar de reconfortant să înțelegem lucrul care pare a fi secundar din acest sfat, anume că fiecare dintre noi are un înger care stă pentru noi, mijlocind, înaintea tronului lui Dumnezeu! Nici cel mai mic dintre oameni nu e uitat de Dumnezeu, ci e păzit cu un păzitor ceresc. Și, mai aflăm în continuare, că Fiul lui Dumnezeu a venit în lume nu numai pentru cineva anume, ci pentru fiecare dintre noi, voind să mântuiască pe toți, chiar și pe cel socotit a fi pierdut. Ba chiar mai mult, când observăm pe cineva considerat de noi pierdut, nedemn de respectat, pentru care ne închipuim că acordându-i un minut din viața noastră ne pierdem vremea, e bine să ne revizuim poziția: însuși Păstorul cel mare, Domnul Iisus va veni după el și, salvându-l, întregul cer se va bucura mai mult decât pentru alți nouăzeci și nouă de drepți care oricum sunt fiii cerului. Astfel, salvarea fiecărui suflet e prețioasă la fel de tare ca și salvarea întregii lumi. Voia lui Dumnezeu, spune aici Iisus, este ca nici unul dintre aceștia mici, nesemnificativi, ratați, refuzați, să nu piară.

Sfatul următor are legătură cu cel dinainte. Deseori îi considerăm pe alții a ne fi inferiori fiindcă ne greșesc. Ori în lucruri mari, ori în lucruri mărunte, când cineva îmi greșește și nu îl iert, înseamnă că în ochii mei el e nedemn de mine, e inferior fiindcă nu cunoaște dreptatea. Desigur, e vorba de dreptatea mea, nu de dreptatea lui Dumnezeu, deși eu altfel văd lucrurile. Dar Mântuitorul nu îndeamnă ca, în cazul greșelilor altora, să ignorăm pur și simplu aceste greșeli. Putem foarte bine să îl luăm pe împricinat deoparte și să îi arătăm unde a greșit. Chiar deseori e mai bine așa, că altfel poate omul nici nu știe că a greșit. Primul îndemn e ca îndreptarea să se facă în particular, nu trâmbițând în piața publică ce grozăvie a făcut fratele meu. Aruncarea cu noroi în celălalt, tipică în presa și televiziunea de breaking-news de azi, nu e o atitudine demnă de un creștin. Doar dacă acela ce a greșit nu dă semne că se îndreaptă, abia apoi poate fi corectat de față cu câțiva martori. Acest lucru e bine să se întâmple întocmai, fiindcă uneori poate nici noi nu vedem lucrurile corect și considerăm eroarea celuilalt mai mare decât ar fi de fapt. Din altă perspectivă, având martori de față, cel pățit poate se va rușina de greșeală mai mult, ori cel puțin e încredințat că fapta lui rea nu e ascunsă. Doar abia după acești pași, cel ce nu se îndreaptă este arătat Bisericii, dar nu lumii! Bisericii care în adunare este forul hotărârii corecte. Iar atunci când ultima cale de îndreptare e refuzată de cel ce a greșit, atunci înseamnă că acesta este ca și un păgân, adică unul care nu face parte decât cel mult teoretic din comunitatea creștină, sau e ca și un vameș – nu că meseria de vameș ar fi rea în sine: știm exemplul lui Zaheu – ci ca vameș, e asociat celui care nu făptuiește binele din dragoste de Hristos, ci cel mult strecurând totul prin sita rânduielilor omenești.

Ultimul sfat al Evangheliei acestei zile se referă la puterea noastră pe pământ. Iertarea noastră are efect și în ceruri. Tot la fel, hotărârea mai multora de a face un lucru bun are ecou în ceruri. Faptele noastre, dorințele, rugăciunile, cererile nu numai că sunt cunoscute de Dumnezeu, ci și luate în calcul. Însă nu toate se și împlinesc, fiindcă atunci înseamnă că Dumnezeu ar lucra fără discernământ. Constatăm adesea cum, potrivit proniei divine, anumite rugăciuni ni se împlinesc iar altele nu. O ectenie specială rostită de preot la Sfânta Liturghie accentuează acest aspect, amintind de dorințele cele bune: „Precum ai ascultat cu milostivire rugăciunile robilor Tăi, Doamne, și le-ai arătat lor marea Ta iubire de oameni, așa și de acum înainte, netrecându-i cu vederea, împlinește, spre slava Ta, toate bunele dorințe ale credincioșilor Tăi robi…” Domnul însă spune clar că atunci când o cerere vine din partea mai multora, din credință și întru dreptate, aceasta va fi împlinită de Tatăl cel ceresc. Fiindcă – încă un fapt reconfortant, dătător de curaj – acolo unde sunt doi sau trei adunați în numele Domnului Iisus, acolo e și El în mijlocul lor.