Iubirea este o calitate a sufletului omenesc. Ține de structura omului, de chipul lui Dumnezeu din el. Iubirea este un dat, este ceva fără de care nu se poate. Nu există om care să nu aibă capacitatea de a iubi. E adevărat că Domnul Hristos a spus că, din cauza înmulţirii fărădelegilor, iubirea multora se va răci. Dar chiar şi aşa, nu e posibil vreodată să dispară cu totul capacitatea iubitoare a omului. Ea ține de firea cea omenească, la fel ca şi gândirea, capacitatea de a raţiona. Credinţa are legătură mai mult cu înţelegerea, cu raţiunea (chiar dacă are în componenţa ei şi simţirea), iar iubirea ţine mai mult de inimă.

Credinţa o primim prin auz, prin gândire, iar iubirea o avem în inimă ‒ lucrăm cu iubirea din inimă. „În Hristos Iisus ‒ spunea Sfântul Apostol Pavel ‒ nici tăierea împrejur nu preţuieşte ceva, nici netăierea împrejur, ci credinţa cea lucrătoare prin iubire”.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Iubirea de aproapele – ajutor pentru bucuria vieții, Editura Doxologia, Iași, 2014, pp. 7-8)