Cuvântul grecesc pentru pocăință este metanoia. În sens literal, acesta înseamnă schimbarea minții, a modului de a cugeta. Cu alte cuvinte, pocăința este schimbarea atitudinii, a modului de a gândi, schimbarea omului lăuntric. Pocăința este revizuirea părerilor omului, este schimbarea vieții lui.

Cum poate să aibă ea loc? La fel cum se întâmplă atunci când un om ajunge într-o cameră întunecată, care deodată este luminată de razele soarelui: cât timp a privit camera în întuneric, i se părea într-un anume fel: multe din cele aflate acolo nu le vedea, și nici nu presupunea că se află acolo. Multe lucruri și le închipuia cu totul altfel de cum erau de fapt. Trebuia să se miște cu grijă, întrucât nu știa unde se află obstacolele. Dar iată, camera se luminează, el vede totul limpede și se mișcă liber.

Același lucru se petrece și în viața duhovnicească. Când suntem cufundați în păcate, iar mintea noastră este ocupată numai de grijile lumești, nu luăm aminte la starea sufletului nostru. Suntem nepăsători la starea noastră lăuntrică și mergem neîncetat pe o cale greșită, fără să ne dăm seama de asta. Dar iată, o rază a luminii dumnezeiești pătrunde în sufletul nostru. Câtă murdărie vom vedea atunci în noi înșine! Cât neadevăr, câtă minciună! Cât de dezgustătoare ne vor apărea atunci multe gesturi ale noastre, pe care ni le închipuiserăm că sunt strălucite! Vom înțelege limpede că mergem pe căi greșite. Și vom înțelege clar care-i calea cea bună.

(Sfântul Ioan Maximovici, Predici și îndrumări duhovnicești, Editura Sophia, București, 2001, pp. 76-77)