Vă împărtășesc câteva cuvinte ale sfinției sale despre ce este cu adevărat iubirea de Dumnezeu și de aproapele și despre cum se cuvine să facem milostenie.

Viața omului e plină de minuni: minunile zămislirii, minunile nașterii, minunile creșterii omului, ale vieții lui de zi cu zi. Dacă ne gândim la felul în care se șofează astăzi ‒ o milisecundă și ești în groapă sau cine știe unde mai ajungi... Adevărul este că noi nu înțelegem cu adevărat cât de mult ne păzește Dumnezeu – și pe cei credincioși, dar și pe cei necredincioși. De ce Dumnezeu ne păzește? Pentru că mila Lui iubește pe tot omul.

Dumnezeu ne-a poruncit nouă un lucru înfricoșător: „Iubește-L pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată puterea ta, din tot cugetul tău”. Ne întrebăm acum: „Doamne, dacă eu Te iubesc pe Tine cu toată ființa mea, cu ce mai iubesc pe celălalt, pe aproapele, pe soția, pe fratele, pe copilul, pe ruda mea? Dar pe vrăjmașii mei? Cu ce-i mai iubesc dacă Te iubesc tot, tot pe Tine?”.

Și Dumnezeu ne va răspunde în chip tainic: „Oamenii au fost creați după chipul Meu, iar tu, iubindu-i, Mă iubești pe Mine din ei, din fiecare”. De aceea îi iubim pe vrăjmașii noștri, fiindcă vedem în ei chipul dumnezeiesc pe care noi l-am batjocorit, l-am chinuit, l-am osândit și pe care nu-l lăsăm deloc să înflorească, să se bucure.

„Să vă iubiți unul pe altul, precum v-am iubit și Eu pe voi”

Oare înțelegem cu adevărat ce înseamnă să iubești? Ne spunem adesea în sinea noastră: „Da, îl iubesc pe omul acesta pentru că se poartă frumos cu mine, este blând, înțelegător, m-a ajutat foarte mult în viață, atâtea daruri mi-a dat. Mă simt bine când îi ascult cuvântul, când stau la el în brațe, când mă mângâie. Iată câte daruri... Deci cu adevărat îl iubesc pe omul acesta”. O, Doamne! Asta nu este iubire.

Înfricoșător și adânc este cuvântul Domnului: „Mai mare iubire ca aceasta nimeni nu are, ca viața sa să și-o pună sau să și-o dea pentru aproapele său”. Iar ultima Sa poruncă aceasta a fost: „Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiți unul pe altul, precum v-am iubit și Eu pe voi”.

Omul, când face un dar cuiva, când dăruiește ceva, nu-i dă doar un ambalaj gol, ci umple darul său cu dragostea sa. Atunci când faci milostenie, când pui un dar în mâna celui care cerșește, îi spui: „Să fie de numele Domnului”. Dar cine e Domnul acesta? Este Iisus Hristos, Mântuitorul nostru. Dar mai adânc, Cine este El? Este Iubirea însăși. Deci în numele Iubirii să-i dai. Nu așa: „Ia, mă, de-aicea, și lasă-mă-n pace!”. Nu așa!

„Acu’ de ce mă cerți? Vrei să-ți pierzi plata?”

Vă spun ce-am pățit eu odată. Tot așa, fiind silit de cineva să dau un bănuț și insistând și insistând, i-am zis: „Na și lasă-mă-n pace de-acum încolo!”. Și apoi am început s-o cert: „Dar tu nu te saturi odată? Ce atâta vrei și vrei?”. Și știți ce mi-a spus? Un lucru extraordinar: „Acu’ de ce mă cerți? Vrei să-ți pierzi plata?”. Și deodată m-am cutremurat. Parcă omul acela nu mai era cel dintru început. Mi-au dat lacrimile și am spus: „Doamne, în fața Ta oare am făcut aceasta? Nu mă mai sufăr! Ce scârbav sunt și ce mândru! Doamne, iartă-mă, te rog, pentru cuvântul meu, că l-am ocărât pe aproapele meu. Căci el este mai bun și mai drept decât mine în fața Ta”. De aceea vă îndemn: nu mai priviți cu scârbă la omul de lângă voi, că nu știți cum este el în fața lui Dumnezeu. Atunci când dai un bănuț sau altceva, e ca un boț de aur. Ți s-a dat poruncă să iubești? Iubește!