Nimeni nu poate să-ţi spună să dai sau să nu dai. Face Dumnezeu din aluatul acela mai mult şi nu pierzi nimic. Aşa că n-aveţi grijă. Până la urmă zici: “Am săturat un sărac, părinte! O să fie treaba mea, dar am făcut-o!”…Mila este toată Scriptura. […]

Un părinte a plecat departe şi a lăsat trei fii duhovniceşti buni, ascultători şi le-a spus: “Să vă mântuiţi până vine eu!” Sigur că a întârziat. Şi când a venit, a întrebat pe primul: “Ce-ai făcut?” Zice: “Am învăţat Noul Testament pe de rost!” Iar bătrânul i-a zis: “Ai umplut văzduhul de cuvinte!” Al doilea a răspuns: “Am scris Noul şi Vechiul Testament!” “Ai umplut fereastra de hârtii!” L-a întrebat şi pe al treilea: “Tu ce-ai făcut?” “Mi-au crescut muşchii pe vatră!” – pentru că n-a făcut foc ca să dea mâncare la străini. “Ai gonit iubirea de străini!” Nici unul n-a făcut bine!

Hai să zic că ne cunoaştem şi avem şi încredere unul într-altul, şi mă vedeţi pe mine amărât, flămând şi bolnav; fără discuţie, se înţelege că trebuie să-mi daţi ceva, că mor de foame. Ei, nu mi-ai da din ceea ce de fapt ţi-a spus să nu dai? Acela care cere, nu sunt eu, ci este Hristos. Nu te juca cu lucrul ăsta!

(Arhim. Ioanichie Bălan, Ne vorbeşte Părintele Arsenie (Papacioc), vol. II, Editura Episcopiei Romanului, 1997, pp. 33-34)