Totul se umple de lumină, de culoare, de veselie, de colind. Orașul se blochează de mulțimea mașinilor care gonesc în toate părțile, hipermagazinele își prelungesc programul până după miezul nopții, iar noi ne pierdem printre rafturile cu jucării. Pentru că, da, Crăciunul este sărbătoarea copilăriei. Ne întoarcem la vremea în care eram copii și ne bucuram de o jucărie de lemn sau de una umplută cu lână și cusută de bunica. Mulți dintre noi spunem: „Măcar copiii noștri să se bucure, dacă noi nu am avut aceste posibilități” și nu precupețim nimic pentru bucuria lor. O lume feerică ne face, parcă, să credem că totul în jurul nostru este perfect. Însă, dacă privim un pic dincolo, peste gard, bucuria pălește.

În Orient, acolo unde s-a născut creștinismul, în jurul ieslei mântuitoare de la Bethleem, coasta lui Hristos sângerează din nou. Parcă nu ne vine să credem că în lumea noastră, în care se aprind luminile Crăciunului, la ei se aprinde focul martiriului. Ne întrebăm: mai sunt astăzi martiri pentru credință? Mai alege cineva să moară astăzi pentru dragostea Crucii? Ce am alege, dacă și noi am fi puși în această situație?

Întrebări la care parcă ne este și frică să ne gândim – acest lucru arătând cât de ancorați suntem în lumea în care trăim. Știți ce este crunt? Cei care suferă cel mai mult și mai des sunt copiii. Veștile ce vin din regiunile ocupate de Califatul Islamic din Irak și Siria sunt tulburătoare, de necrezut pentru noi. Ultimele informații sunt legate de patru copii, ultimii patru sfinți ai Bisericii: Ibrahim, Ioan, Omar și Haddis. Copii ca și ai noștri, în jurul vârstei de 12-13 ani. Au fost prinși într-un sat din apropierea orașului Mosul, din Irak.

Ținuți mai multe luni în detenție, au fost aduși în fața marelui Muftiu, ca să fie convertiți la islam. Îi aștepta o viață sigură, urmau să fie încadrați în armata Califatului, în rândul luptătorilor sacri, cărora nu li se socotește niciun păcat, indiferent de nelegiuirea săvârșită. După luni de înfometare, li s-a pus în față un munte de pilaf și carne de berbec. După luni de sete în deșert, băuturile fine ale Occidentului îi așteptau desfăcute.

Într-un cadru solemn au fost aduși să pronunțe numele Profetului… Un eveniment pe care nimeni nu îl vedea fără finalul fericit al convertirii. Și, totuși, nu a fost așa. La vârsta la care copiii noștri tânjesc după alte jucării, după jocuri video și haine de firmă, cei patru au ales nebunia. Nebunia pentru Hristos! În fața marelui Muftiu, ei nu au îngenuncheat. „Nu, pentru dragostea lui Yasua (Iisus)! Nu, pentru că El ne-a iubit întotdeauna. Yasua a fost întotdeauna cu noi!”. Ibrahim, Ioan, Omar și Haddis au fost înjunghiați pe loc, în apropierea moscheii din Mosul, în văzul creștinilor!

Rămânem fără cuvinte! Ce este dragostea lui Hristos? Noi am simțit-o vreodată, ne-a încălzit vreodată inima? Copiii noștri știu ce este dragostea lui Hristos?

Greu de răspuns, când mintea ne stă la cadouri, brazi, luminițe, concedii de sărbători, petreceri și garderobe! Și, totuși, avem de-a face cu o lecție pe care ne-o dau niște puști de 13 ani, ultimii sfinți ai Bisericii.

Dincolo de mesajul puternic dedicat nouă, celor încă neconstrânși pentru credința noastră, acești tineri demonstrează lumii că Biserica lui Hristos este una vie. Origen, un teolog al secolului al IV-lea, care a suferit toată viața că nu a avut prilejul să se încununeze cu sfințenia morții pentru credință, sublinia un fapt interesant. Lipsa fenomenului martiric este dovada că Dumnezeu nu ne iartă păcatele noastre: „Tare mă tem că, de când nu mai sunt martiri și s-au suprimat jertfele sfinților, aduse victime pentru păcatele noastre, noi nu mai obținem iertarea păcatelor. Nu mai suntem vrednici să fim persecutați pentru Hristos, nici să murim pentru numele Fiului lui Dumnezeu”.

Zilele pe care le trăim, în care martirii pentru credință sunt cunoscuți ai noștri, de vârsta și cu aceleași preocupări ca și noi, ne demonstrează că Dumnezeu încă nu și-a întors fața de la noi. Încă nu este totul pierdut! Într-o lume în care noi ne plângem că Biserica este batjocorită pe la televizor și în mediul online, niște tineri chiar mor pentru Biserică!

Mesajul celor patru ar trebui să ne responsabilizeze. Poate ar trebui și noi să învățăm să și să rostim „Nu, pentru dragostea lui Iisus!”. „Nu, pentru dragostea lui Iisus, anul acesta de Crăciun nu voi merge le petrecerea din club, ci la Biserică și, apoi, în familie!”. „Nu, pentru dragostea lui Iisus, nu voi cheltui pe lucruri de care mâine o să mă plictisesc, ci voi ajuta un copil cu caiete pentru la școală!”. „Nu, pentru dragostea lui Iisus, nu o să îl mai judec pe celălalt, mă voi ruga pentru el”. Lista este deschisă pentru fiecare…