Nunta lui Leonidas - Viața părintelui Haralambie Dionisiatul (3)
Dar cu puţin înainte de această masă, lui Leonidas i s-a întâmplat ceva minunat: a văzut în vis că se afla împreună cu părinţii lui în casa unor prieteni, în care nu mai fusese niciodată.
Deşi Leonidas, aşa cum am spus, de mic avea sădită în el dorinţa de a deveni monah, părinţii lui nu cunoşteau nimic despre aceasta şi de aceea se îngrijeau pentru căpătuirea lui.
O copilă modestă a plăcut mult părinţilor lui. Aceasta, pe lângă faptul că se distingea prin frumuseţea ei trupească, mai mult însă strălucea cu frumuseţea sufletească, cu ascultarea, seriozitatea, cuminţenia, hărnicia, smerenia, dragostea etc.
După ce părinţii tinerilor au căzut de acord în privinţa însoţirii celor doi, s-a făcut un ospăţ în casa Despinei pentru a se săvârşi tradiţionala şi binecuvântata peţire. În timpul acestei mese se face de obicei cunoştinţă între cei doi tineri. Părinţii, respectând libertatea fiilor lor, îi lasă pe ei să spună ultimul cuvânt. Dar cu puţin înainte de această masă, lui Leonidas i s-a întâmplat ceva minunat: a văzut în vis că se afla împreună cu părinţii lui în casa unor prieteni, în care nu mai fusese niciodată. După ce părinţii lui au dat bineţe gazdelor, a intrat în cameră o tânără cu bună cuviinţă care ţinea în mâini o tavă cu tradiţionala trataţie. Atunci când l-a servit pe Leonidas, acesta a auzit înlăuntrul lui o voce puternică spunându-i: „Aceasta care te serveşte este viitoarea ta soţie.” Atunci Leonidas s-a trezit, dar a rămas nedumerit. În seara următoare a avut loc, aşa cum am spus, ospăţul prietenesc. Dar de îndată ce Leonidas a intrat în casă, a văzut că toti şi toate îi erau cunoscute. Aştepta să se petreacă şi ultima parte a visului. Şi iată că peste puțin timp vine tânăra cu tava. Când au început să discute despre căsătorie, tânărul a fost de acord. Dar şi tânăra a primit fără împotrivire, ca de la Dumnezeu, propunerea părinţilor ei.
Aşadar, s-a făcut nunta. Leonidas, înţelept şi harnic aşa cum era, nu a întârziat să lucreze pentru a-şi întemeia o gospodărie.
(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie - Dascălul rugăciunii minții, trad. și ed. de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 21-22)
Din seria Viața părintelui Haralambie Dionisiatul, puteți citi și: