O femeie de treabă și smerită din Constantinopol a căzut pradă unei boli grave și îndelungate. Între altele, o scurgere rău mirositoare ieșea din mâna sa dreaptă, făcându-o să se usuce și să nu o mai asculte.

Ca și cum n-ar fi fost de-ajuns, mâna nu atârna în jos, ci stătea întinsă într-o parte. Nimic nu-i putea schimba poziția, făcând-o să fie o priveliște jalnică. Doctorii s-au gândit ca pentru mâna sa țeapănă să-i aplice tratamente de încălzire și niște medicamente foarte puternice.

Dar ea s-a gândit ca mai întâi să folosească mirul tămăduitor și moaștele sfinților. Deci își ungea adesea mâna bolnavă cu ulei sfințit. Zi de zi, ea auzea despre multele minuni săvârșite de minunatul Grigorie. La început nu a dat nici o crezare acestor istorisiri. De ce? Fiindcă mai demult, împreună cu alte femei din Constantinopol, pline de slavă deșartă și de toane, rostise cuvinte grele împotriva omului lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, cum boala ei se înrăutățea, neavând altă nădejde și îmbărbătată de veștile despre mijlocirile ierarhului, a hotărât să încerce puterea sfântului.

Deci s-a dus la mormântul lui. Deși îl ruga să o ajute, avea îndoieli. Totuși și-a pus mâna pe lespedea mormântului și, minune! Mai întâi sfântul i-a tămăduit degetele necrozate, astfel încât și le-a putut mișca spre a-și face semnul crucii.

Apoi, ea s-a dus și s-a închinat la icoanele din biserică. La trei zile după ce s-a întors acasă, și-a recăpătat folosirea deplină a mâinii. Iată minunile lui Dumnezeu! Dar, pe deasupra, femeia s-a tămăduit de un rău și mai mare decât suferința trupească: păcatul duhovnicesc al necredinței.

Deci, dând slavă lui Dumnezeu, ea a vestit tuturor minunea făcută de slujitorul Lui. Să audă dar, toți cei ce au îndoieli, și să creadă!

(Viaţa şi nevoinţele celui între sfinţi părintelui nostru Grigorie Palama, Arhiepiscopul Thessalonicului, traducere de Constantin Făgeţan, Editura Egumenița, București, 2006, p. 125)