O scurtă poveste de dragoste fără sfârșit
Omului credincios, bun sau mai puţin bun, îi sunt dăruite la vremea rânduită, nu la cea voită, aleasa sau alesul de Dumnezeu al iubirii şi al vieţii. Din dansul ritmat în duhul lumii, îngenunchem şi ne rugăm în duhul divin. Suntem fiecare la un capăt de lume, ne cunoaştem în iubire şi aspiraţii, dar încă nu ne-am văzut şi nu ne ştim. Ne rugăm şi ridicăm ochii spre acelaşi Cer.
Venim pe lume cu zestrea genetică a marilor iubiri. Şoaptele de iubire ale părinţilor sunt primele cuvinte care ne descriu viaţa.
Ne naştem îndrăgostiţi şi iubiţi. La izvorul matern, simţirea dragostei ne potoleşte mai întâi scâncetul. Laptele mamei este acel nectar al iubirii sorbit din buchetul imaculat al miresei de odinioară. Mama va fi mult timp mireasa primelor vise de dragoste. Ea va contura în noi chipul frumos pentru mireasa aleasă şi sfatul cel bun pentru aflarea sufletului mirelui.
Ne îndrăgostim apoi de-a buşilea de un sunet, de o voce, de o culoare sau de o jucărie. Atracţiile primilor paşi ai vieţii se vor mistui mereu viu şi la fel de copilăreşte în focul iubirii de mai târziu. Iubirea curată are freamătul copilăriei.
În primele poveşti ale copilăriei ne îndrăgostim de o prinţesă sau de un prinţ, salvarea lor din tenebrele neiubirii se face cu preţul primelor mărgăritare ale ochilor fără prihană.
Din povestea preferată a copilăriei plecăm către frumoasa dorită şi tot aici împletim în emoţie şi discreţie dorul pentru făt frumosul nostru.
La şcoală sau la facultate, prima floare dăruită şi prima bomboană primită trezesc respiraţia inimii, de acum înainte într-un zilnic oftat de dor.
Începem să ne dorim şi să ne aşteptăm de la un capăt la altul al lumii.
Şansa primei cărţi de dragoste, ascunsă în culegerea de matematică, este şansa primei deveniri întru fiinţa dorită.
Plecăm la drum de viaţă pelerini îndrăgostiţi, înţeleşi doar de ceilalţi îndrăgostiţi din marile cărţi, filme şi refrene ale iubirii.
Destăinuirea cântecului într-un dans aievea ne apropie şi ne depărtează paşii stângaci ai oricărei vârste.
Depărtările şi încercările necunoscute ale vieţii ne apropie, de cele mai multe ori, de chipul altor frumuseţi.
Cântecul de dragoste nu se aude niciodată în calculele aritmetice ale lumii, iar dansul se măsoară doar în cadenţa ritmică a „pragmaticilor”.
Când jumătatea care ne-ar întregi într-un singur trup nu vine la timpul voit, îndrăgostirea moare în aritmetica vieţii şi aşa întâlnim şi găsim aritmetic câte-un sfert sau câte trei sferturi dintr-o fiinţă bună, dar nepotrivită.
Aritmetic vorbind, doar jumătatea vieţii este de-o fiinţă cu noi.
Iubirea vine de la Dumnezeu şi prin tensiunea ei s-a născut lumea. Am găsit în Sfinta Scriptură poveşti de dragoste foarte frumoase.
Iubirea este tainică şi tainic o purtăm din copilărie. Taina se poate exprima doar în vorbire cu Dumnezeu şi, apoi, cu aleasa sau alesul de Dumnezeu. În această mare taină a iubirii prin îndrăgostire, nici mama, nici tata, nici copiii nu mai înţeleg necuvintele.
Dacă iubirea e de la Dumnezeu, apoi ia să vedem ce zice Dumnezeu!
Omului credincios, bun sau mai puţin bun, îi sunt dăruite la vremea rânduită, nu la cea voită, aleasa sau alesul de Dumnezeu al iubirii şi al vieţii.
Din dansul ritmat în duhul lumii, îngenunchem şi ne rugăm în duhul divin. Suntem fiecare la un capăt de lume, ne cunoaştem în iubire şi aspiraţii, dar încă nu ne-am văzut şi nu ne ştim.
Ne rugăm şi ridicăm ochii spre acelaşi Cer.
Ne rugăm în cronologia timpului de la facerea lumilor noastre până la naşterea noastră într-un singur trup.
Ziua primei întâlniri e curată, la fel şi amintirile. Nu ne miră firescul aceluiaşi cântec preferat. În dragostea curată nu există patimi şi tremur de cuvinte în întrebări şi răspunsuri neasumate.
Iertată să-mi fie credinţa, dar cred în dragostea la prima vedere. Scuza răgazului de timp pentru cunoaştere şi a lipsei de bani pentru casă şi masă vin din neiubire.
Dacă dragostea se vede bine în ochii lui Dumnezeu, este firesc să fie oarbă în ochii noştri oricum neştiutori.
Ne-a ales Dumnezeu, hai să ne alegem şi noi apele şi să nu tulburăm apa izvorului din care vom bea, vorba înţeleptului.
Ne simţim, ne iubim şi ne nuntim! Cu ajutorul lui Dumnezeu ne vom cunoaşte uşor, uşor după nuntă. Avem o viaţă şi o veşnicie la discreţie!
Se cunună robul lui Dumnezeu şi Eu se aşează cuminte în albumul de fotografii al familiei!
Se cunună roaba lui Dumnezeu, iar Tu se mai vede în buchetele de flori uscate şi puse frumos la păstrare!
Suntem Noi, într-o singură bucurie şi durere!
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro