„Oare visez sau chiar îmi pot mișca ochii?” – o nouă minune a Sfântului Efrem cel Nou, povestită de un medic rezident oftalmolog
Într-o zi a intrat în cabinet o doamnă pentru un consult interclinic de la o altă secţie din spital. Doamna avea strabism, însă vederea ei era relativ bună. Vorbind mai multe despre afecțiunea aceasta, dumneaei mi-a povestit că, în urmă cu vreo 10 ani, avusese un accident auto în urma căruia a suferit leziuni cerebrale care s-au manifestat, printre altele, cu o paralizie a muşchilor extraoculari.
Bună ziua!
Sunt medic rezident în specialitatea oftalmologie şi o pacientă mi-a povestit o minune pe care Sfântul Efrem cel Nou a făcut-o cu dumneaei. Duhovnicul meu mi-a spus să o transmit către dumneavoastră (n. r. redacția doxologia.ro), întrucât am văzut că pe site postaţi astfel de minuni, spre slava lui Dumnezeu şi a sfinţilor Săi.
Așadar, într-o zi a intrat în cabinet o doamnă pentru un consult interclinic de la o altă secţie din spital. Doamna avea strabism, însă vederea ei era relativ bună. Vorbind mai multe despre afecțiunea aceasta, dumneaei mi-a povestit că, în urmă cu vreo 10 ani, avusese un accident auto în urma căruia a suferit leziuni cerebrale care s-au manifestat, printre altele, cu o paralizie a muşchilor extraoculari. Pentru cei care nu știu, acești muşchi sunt responsabili de mişcările ochilor.
Vederea îi era afectată sever, întrucât nu putea mişca ochii deloc. Şi mi-a povestit că, aflându-se în această suferință, s-a rugat insistent la Maica Domnului şi la Sfântul Efrem cel Nou, tămăduitor și vindecător al celor care suferă de boli incurabile. După ce a citit 40 de zile la rând Acatistul Sfântului, acesta i-a apărut în vis şi o privea, pur și simplu, iar ea încerca să îl privească la rându-i dar nu putea, pentru că nu putea să-și miște ochii.
Însă, tot străduindu-se să-l privească, la un moment dat a reuşit să îl vadă. Brusc, s-a trezit din somn şi și-a strigat copiii, întrebându-i: „Oare visez sau chiar îmi pot mișca ochii?”. Iar copiii ei i-au confirmat minunea și realitatea faptului întâmplat.
Mi-a mărturisit că începând de atunci, copiii ei, care nu erau foarte credincioși, au început să creadă în Dumnezeu. Astfel, două minuni s-au întâmplat, prin marea milostivire a Bunului Dumnezeu, a Maicii Sale și prin mijlocirea Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou.
„Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi” (Psalmul 67, 34)
(Mărturie primită pe adresa redacției de la dr. Daniela T., medic rezident oftalmolog)
Citește și: