„Ogorul” călugărului – o responsabilitate în calea spre mântuire
Părinte stareț, eu am ogorul meu de prășit. Eu din el trăiesc, din el îmi plătesc datoriile, îmi achit hrana și chiria. Că pentru asta am venit aici, să-mi achit toată datoria. Deci, cum să ies afară dacă nu mi-am terminat ogorul de lucrat?
Într-o zi, i-a spus starețul mănăstirii:
– Părinte Damian (n.r. Monahul Damian Jaru), toți călugării mai ies afară din chilii, se recreează, admiră frumusețea naturii, ascultă cântecul păsărilor din pădure, stau de vorbă unii cu alții. Numai sfinția ta nu ieși deloc din chilie. Stai tot timpul cu ochii în jos și fugi de oameni.
– Părinte stareț, eu am ogorul meu de prășit. Eu din el trăiesc, din el îmi plătesc datoriile, îmi achit hrana și chiria. Că pentru asta am venit aici, să-mi achit toată datoria. Deci, cum să ies afară dacă nu mi-am terminat ogorul de lucrat?
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc I, Ediția a VI-a, revăzută și îngrijită de Arhim. Petru Bălan, (Protosinghelul Ioil Gheorghiu), Editura Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 642)
Icoana Maicii Domnului salvează de la jaf obștea Ieroschimonahului Onufrie Frunză
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro