Mişcarea poporului către Dumnezeu v-a atins şi pe dumneavoastră. Şi dumneavoastră aţi început să citiţi Evanghelia. Vă poticniţi însă de unele spuse lipsite de limpezime şi daţi ca exemplu locul unde Mântuitorul vorbeşte despre cei dinăuntru şi cei dinafară. Cei dinăuntru, ucenicii Lui, trebuie să priceapă tainele cereşti nemijlocit, privindu-le ca pe o realitate, fără asemănări şi simboluri, iar celor dinafară toate sunt lor în pilde, adică în trimiteri la fenomene din natură şi comparaţii, ca văzând să nu vadă şi auzind să nu înţeleagă. „Cum vine asta ?” Aşa bine. Nu l-au văzut ei faţă către faţă pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, fără a-L recunoaşte totuşi ca atare? De aceea le-a vorbit despre sine în pildele despre semănător, despre împărat, despre omul gospodar, despre samarineanul milostiv şi aşa mai departe. Astfel s-a împlinit prorocia grăită evreilor prin marele Isaia: cu auzul veţi auzi şi nu veţi înţelege, şi uitându-vă vă veţi uita şi nu veţi vedea (Is. 6, 9), cuvinte pe care le reiau liber trei evanghelişti - vezi Matei 13, 14; Marcu 4, 12 şi Ioan 12, 40.

De Dumnezeu insuflatul, Ioan Gură de Aur tâlcuieşte astfel: „Ei înşişi erau pricina pentru care n-au înţeles - ei înşişi şi-au astupat auzul, şi-au închis ochii şi şi-au împietrit inima. Iar asta o făceau, zice Domnul, ca nu cumva să se întoarcă şi să îi vindec. Asta o spune ca să-i atragă, să-i facă a-şi veni în fire şi a le arăta că de se vor întoarce îi va tămădui. La fel cum spunem noi: „Nu a vrut să mă vadă? Treaba lui; dar dacă ar vrea să treacă pe la mine, i-aş arăta îndată milă şi prin asta i-aş arăta mijloc de împăcare”, aşa vorbeşte aici şi Domnul: „ca nu cumva să se întoarcă şi să îi vindec”, aducându-le la cunoştinţă că pot să se întoarcă şi să se mântuiască dacă se pocăiesc. Dacă nu ar fi vrut ca ei să asculte şi să se mântuiască, ar fi trebuit să tacă, nu să-i înveţe prin pilde” (Tâlcuirea la Matei, 45:2). Ca nu cumva să se întoarcă - prin asta Dumnezeu arată nu voinţa Lui, ci pe a lor. Ca şi când mama şi-ar privi copilul rău, mânjit cu noroi pe faţă, şi ar spune amărâtă: „Asta a făcut-o ca să nu-l sărut!”. Ioan scrie: A orbit ochii lor şi a împietrit inima lor. Cine? Păcatul sau Dumnezeu? Păcatul, potrivit firii sale, orbeşte vederea de Dumnezeu, iar Dumnezeu, potrivit curăției şi sfinţeniei Sale, nu Se lasă văzut de cei necuraţi cât timp aceştia nu se curăţesc: fiindcă s-a zis că numai cei curaţi cu inima vor vedea pe Dumnezeu. Pace dumneavoastrâ şi bucurie de la Domnul.

(Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi vol. 2, Editura Sophia, București, 2008, pp. 63-64)