„Ascuțit-a limba lor ca a șarpelui, venin de aspidă sub buzele lor” (Psalmul 139, 3). Sub buzele oamenilor vicleni, ale celor care țin minte răul, se află ascunsă otravă.

Șarpele când ne mușcă, își varsă otrava în trupul nostru și îl otrăvește, aducând moartea. Așa lucrează și șarpele patimilor sufletești (în special al patimii ținerii de minte a răului) când ne mușcă. Ne otrăvește sufletele și, astfel, la rândul nostru împroșcăm cu otravă (v. Psalmul 139, 4).

Sfântul Ioan Scărarul, în Cuvântul 25, 9, numește osândirea „venin”. Toate cuvintele osânditoare (înjurături, ponegriri, bârfe) pe care le scoatem din gură, osândindu-l pe aproapele nostru, sunt de asemenea otravă: „Dar limba niciun om n-o poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte” (Iacov 3, 8).

Ceea ce purtăm în inimă este mărturisit de gură. Dacă inima este curată, și gura este curată, iar dacă inima este murdară, și gura este murdară (v. Matei 12, 35). „Din cuvintele tale te voi judeca, slugă vicleană!” (Luca 19, 22). Prin urmare, când spui „nu te înghit”, te trădezi singur că ai adunat în străfundurile sufletului tău „cisterne” pline de otravă.

(Arhimandritul Vasilios Bacoianis, Nu te mai suport! – Arta împăcării cu tine însuți și cu ceilalți, traducere din limba greacă de Părintele Victor Manolache, Editura de Suflet, București, 2011, pp. 29-30)