Trebuie mai întâi să ne dezvăţăm de păcatele grele, iar apoi şi de cele uşoare. De pildă, îmbuibarea nu este păcat de moarte; nici iubirea mâncărurilor gustoase nu este păcat de moarte. Îmbuibarea este mai grosolană şi însoţită de urmări mai vătămătoare decât iubirea mâncărurilor gustoase, şi ca atare trebuie mai întâi să ne dezvăţăm de multa mâncare, şi apoi de mâncarea gustoasă. Oricum, şi păcatele care nu sunt de moarte, cum ar fi îmbuibarea, iubirea mâncărurilor gustoase, luxul, vorbirea deşartă, glumele uşuratice şi aşa mai departe, crescând şi cuprinzându-l pe om, pot ajunge foarte aproape de păcatele de moarte. Păcatul care a pus stăpânire pe om se numeşte patimă.

Patima este supusă chinului celui veşnic, au zis Părinţii, şi ca atare nimeni nu trebuie să nesocotească păcatele care nu sunt de moarte, ci trebuie să luăm aminte cu deadinsul ca nu cumva vreun păcat să crească şi patima să se prefacă în deprindere cu el. Pentru curăţirea de asemenea păcate şi pentru ca noi să putem lua mai bine aminte  la noi înşine, Sfânta Biserică a rânduit ca fiecare creştin ortodox să nu vină la Sfânta Taină a Spovedaniei mai rar de patru ori pe an (sau dacă împrejurările nu îngăduie altfel, cel puţin o dată, dar neapărat). Sfânta Spovedanie aduce un îndoit folos: dă iertare de la Dumnezeu pentru păcatele săvârşite şi fereşte de noi căderi în păcate.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu, Editura Sophia, 2012, pp. 83-84)