Paraclisul cimitirului și osuarul Mănăstirii Hilandar
Paraclisul cu hramul „Buna Vestire” se află la aproximativ o sută de metri în fața intrării principale în Mănăstirea Hilandar.
Vechimea paraclisului poate fi determinată doar pe baza trăsăturilor arhitecturale, a metodei de construcție și a stilului frescelor conservate, care îl leagă de epoca reconstrucției Hilandarului din vremea regelui Milutin. A suferit modificări în 1762 și 1868.
Corpul paraclisului este împărțit în două etaje: partea inferioară, unde se află osuarul, și biserica propriu-zisă de la etaj. Naosul și pronaosul au un acoperiș în patru ape, în timp ce, asemenea structurii actuale, deasupra altarului este o boltă semiformă, iar peste diaconicon și proscomidiar – o boltă în cruce.
Partea inferioară a clădirii a fost construită din piatră spartă, iar cea superioară – pe laturile de sud, est și vest – din blocuri de piatră și cărămizi. Latura de sud, orientată spre mănăstire, a fost pusă în evidență în mod deosebit prin intermediul a patru arcade executate din cărămidă. Sub arcade se află trei ferestre semicirculare și o ușă.
După tradiția athonită, în criptă se păstrează osemintele monahilor trecuți la Domnul, iar în cinci nișe, construite de-a lungul pereților longitudinali, sunt așezate rafturi cu craniile acestora. În partea superioară a clădirii se află biserica, alcătuită dintr-o singură navă, cu un altar format din trei nișe.
Pronaosul este deschis: pe latura de vest se află intrarea, iar pe latura de sud, o biforă mare, care, cândva, trebuie să fi avut în partea inferioară doi despărțitori și, posibil, panouri decorate cu sculpturi.
Rolul paraclisului în viața mănăstirii este deosebit de important, deoarece aici se săvârșesc slujbe legate de cultul morților. De aceea, după katholikon și trapeză, este al treilea lăcaș de cult ca mărime din Mănăstirea Hilandar.
Schitul Prodromu – Așezăminte românești din Muntele Athos
Mănăstirea Caracalu – Pelerinajul părintelui Cleopa la Athos
Realizat deCitește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro