Paraclisul Mănăstirii Frumoasa, casa Sfintei Ecaterina

Locuri de pelerinaj

Paraclisul Mănăstirii Frumoasa, casa Sfintei Ecaterina

Paraclisul de la Frumoasa are ca ocrotitoare pe Sfânta Mare Muceniță Ecaterina și a fost amenajat, se pare, între anii 1836-1841, la etajul unuia dintre palatele din incinta mănăstirii, numit „palatul de pe ziduri”. Potrivit însemnărilor istorice, el ar continua firul existenței altuia, de pe vremea când erau călugării sinaiți, care cinsteau numele patroanei lor, Sfânta Ecaterina. 

Paraclisul Sfintei Ecaterina este descris de C. Bobulescu în 1924, astfel: „În acest lăcaș de închinăciune se află o prea interesantă strană arhierească, ce ne isbește prin sculptura ei, muncă răbdătoare a unor meșteri cu o tradiție dispărută demult”. Dar, după cum ne mărturisește acest scriitor, la început de secol XX, „paraclisul era înconjurat de atâta evlavie a celor ce locuiesc prin odăile alăturate lui, că paianjenii își țes în toată liniștea pânzile lor, iar praful uitării l-a înmormântat demult nu numai în mințile vizitatorilor, dar chiar în ale localnicilor”.

Astăzi e o încântare să pășești în acest loc de rugăciune tainică de la etajul palatului de pe ziduri. Ridicând ochii, Îl zărești pe Iisus binecuvântând din bolta înstelată, străjuit de cei patru evangheliști, în cele patru colțuri ale boltei. Catapeteasma pe fond albastru, aurită, adăpostește icoane vechi și diafane. O reprezentare deosebită a Sfintei Ecaterina atrage atenția încă de la intrare. Aici se oficiază Sfânta Liturghie pe 25 noiembrie, în ziua prăznuirii Sfintei Ecaterina, dar şi diferite rugăciuni, mai ales pe parcursul iernii.

(Foto) Paraclisul „Sfânta Ecaterina” de la Mănăstirea Frumoasa