Părintele Dumitru Stăniloae și Rugul Aprins

 

În acest octombrie se împlinește un sfert de veac de când Părintele Dumitru Stăniloae a plecat la Domnul. Dincolo de binemeritatele articole și manifestări omagiale, cred că este un bun prilej pentru a relua studiul scrierilor Părintelui și, deopotrivă, pentru a mai clarifica câte ceva din acele chestiuni încă prea puțin cunoscute cu privire la viața sfinției sale. Este motivul pentru care voi nota în rândurile de mai jos câteva gânduri despre relația Părintelui Dumitru Stăniloae cu Mișcarea Rugul Aprins.

Chestiunea implicării Părintelui Dumitru Stăniloae în Mișcarea Rugul Aprins pornită în anii ’40 la Mănăstirea Antim (București) a rămas până astăzi controversată. Iar aceasta se datorează în primul rând protagonistului: chiar dacă a participat de câteva ori la întâlnirile de la Antim organizate de viitorul Părinte Daniil Sandu Tudor și de cei câțiva confrați întru Hristos, Părintele Stăniloae însuși a negat apartenența la această grupare intitulată „Rugul Aprins al Maicii Domnului”. Iar declarațiile sale au rămas constante nu numai în fața anchetatorului comunist, în perioada arestului, ci și mai încoace, inclusiv după decembrie 1989. Aceleași afirmații ferme le-a făcut ulterior și distinsa fiică a Părintelui, doamna Lidia Stăniloae – cu diverse prilejuri și în câteva scrieri.

Întrucât m-am ocupat îndelung de această problematică, fără îndoială că am vrut eu însumi să mă lămuresc asupra acestei chestiuni care ține deja de istoria Bisericii Ortodoxe Române. În mod evident, dilema este reluată în grade diferite și în cazul altor personalități ale culturii române și ale Bisericii Ortodoxe Române deopotrivă. Astfel încât întrebarea firească este: care sunt criteriile pentru care se poate considera că o persoană a făcut parte vie din Mișcarea Rugul Aprins? Răspunsurile principale pe care le-am identificat sunt două.

(1) În mod evident, trebuia să fi participat la întâlnirile Rugului Aprins, într-una din cele două etape ale sale de manifestare: cea de la Antim (1944 – 1948) și cea ulterioară, sensibil mai discretă, petrecută aleatoriu în casele câtorva participanți (Olga Greceanu, Al. Mironescu, C. Joja, V. Voiculescu) ori la Mănăstirea Plumbuita unde fusese trimis să slujească Pr. Sofian Boghiu.

Dar tot la acest punct vă rog să observăm și faptul că rămânem totuși la suprafață. Pentru că membrii principali, emblematici, ai Rugului Aprins nu doar participau laolaltă la întâlnirile de suflet în care conferențiau, dezbăteau, polemizau chiar, în jurul misticii creștine, în general, și a celei ortodoxe, în particular – ceea ce nu era nicidecum puțin lucru într-o țară în care comunismul se instala din ce în ce mai agresiv. Până la urmă, astfel de întâlniri de tipul „cenaclului” au mai fost, inclusiv în București. Aceasta nu era însă decât partea oarecum vizibilă a Rugului Aprins! 

(2) Intervine, așadar, o a doua preocupare – existențială, am putea spune – a câtorva dintre participanții la întâlnirile Rugului Aprins, anume: căutarea isihastă de ordin personal, ceea ce era mai puțin sesizabil. În mod clar nu toți participanții își asumaseră cu seriozitate această căutare, de unde apare o nouă „cernere”, de această dată mai dificilă. Iar greutatea este generată în primul rând de discreția în care se petrece o astfel de lucrare. O minimă asumare a rugii isihaste însă nu putea accepta persoane certate cu morala creștină – există cazuri concrete, nu le vom numi acum, iata de ce a-i considera pe unii ca aceștia membri ai Rugului Aprins este exagerat.

Ei bine, conform celor de mai sus, Părintele Dumitru Stăniloae a participat indubitabil la câteva din întâlnirile Rugului Aprins, chiar dacă s-a mutat efectiv în București ceva mai târziu (1947). Acest lucru a fost confirmat de altfel și de diverși confrați care l-au audiat, căci a și conferențiat la Antim, la întâlnirile Rugului Aprins, fapt recunoscut inclusiv de doamna Lidia Stăniloae care l-a și însoțit. Pe de altă parte, chiar dacă după toate datele pe care le avem până astăzi Pr. Stăniloae nu l-a întâlnit pe Pr. Ioan cel Străin – cel care i-a îndrumat pe calea isihastă pe cei câțiva membrii emblematici ai Rugului Aprins –, un lucru pe cât de intim, pe atât de puțin cunoscut, trebuie rostit astăzi public, chiar dacă era știut de foarte puțini, apropiați: marele teolog ortodox român era un căutător discret al isihiei și în viața personală...!

Concluzia mea din această fază a unor cercetări care durează de aproape trei decenii este că îl putem considera membru al Rugului Aprins pe Părintele Dumitru Stăniloae, chiar dacă nu a făcut parte dintre membrii nucleului central, membrii emblematici (precum Pr. Daniil Sandu Tudor, Pr. Benedict Ghiuș, Pr. Sofian Boghiu, Alexandru Mironescu, Vasile Voiculescu etc.).

O altă temă, la fel de puțin cunoscută, pe care poate o voi schița într-un viitor articol, este relația Pr. Dumitru Stăniloae cu câțiva dintre membrii Rugului Aprins, unii fiindu-i prieteni apropiați, precum Pr. Benedict Ghiuș ori Ștefan Todirașcu – una dintre personalitățile pe cât de excepțională, pe atât de discretă a laicatului Bisericii Ortodoxe Române care ar merita o mai mare atenție.

De ce a refuzat Părintele Stăniloae să se considere membru de facto al Rugului Aprins? Este o întrebare la care putem doar să presupunem câteva răspunsuri. Poate din smerenie, poate din motive conjucturale etc. Subsemnatul crede că adevăratul răspuns l-au dat viața și opera Părintelui Dumitru Stăniloae, angajat într-o lucrare teologică unicat, complementară, de cel puțin aceeași anvergură. Iată de ce un confrate precum Pr. Andrei Scrima recunoștea în lucrarea, inegalabilă, de traducere și publicare a Filocaliei un fel de zidire complementară a Rugului Aprins. Două au fost lucrările majore care aveau să lase o amprentă greu de evaluat în istoria Bisericii Ortodoxe Române, demersuri care au luat ființă simultan: înființarea Rugului Aprins la Mănăstirea Antim și traducerea Filocaliei prin eforturile Pr. Dumitru Stăniloae – susține Pr. Andrei Scrima...! La aceasta urma să se adauge o operă teologică care-l așază pe Părintele Dumitru Stăniloae în fruntea marilor teologi ortodocși de secol XX.

Cert este că în ziua de 4 septembrie a anului 1958 Părintele Dumitru Stăniloae a fost arestat la rândul său în lotul care avea să fie numit al Rugului Aprins. Și avea să pătimească timp de câțiva ani pentru aceasta în închisorile comuniste. Vă amintiți ce sărbătorim în calendarul creștin ortodox exact în ziua arestării Părintelui? Este ziua Rugului Aprins...

De la același autor

Ultimele din categorie