Părintele Galeriu: Slujirea duhovnicului este un astăzi continuu, pentru că în lucrarea mântuirii nu este oprire, stare pe loc. Apa stătută se strică. Dacă nu ai de lucru, îți dă diavolul de lucru.

În Sfânta Scriptură citim: „Mântuirea stă întru mult sfat” sau „Cei lipsiți de povățuitori cad ca frunzele”. Și iar, la Sfinții Părinți aflăm cuvântul: „Cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească”. Este o relație fundamentală care exprimă alături, în comuniune între Dumnezeu și om, relația paralelă ‒ între părinte duhovnicesc și fiu duhovnicesc.

Gabriel Liiceanu: De ce nu se poate crește spiritual în afara relației maestru – discipol, de ce este nevoie de o relație personală? Ce te învață maestrul, ceva de peste învățătură sau de dinaintea ei? Pesemne, după cum lăsați să se înțeleagă, e vorba de căutare, te învață punerea pe cale. Maestrul (n.r. duhovnicul) este, deci, un om ce te-a așezat pe orbită.

Părintele  Galeriu: Voi răspunde printr-un exemplu. Purta un om în el o „subterană” de rele. Ce să facă? I-a fost rușine să meargă la duhovnic. S-a dus în câmp, a făcut o mică groapă și acolo și-a spus toate ticăloșiile vieții. Peste un timp, când s-a întors acolo, din acea groapă răsăriseră mărăcini și plante otrăvite. De unde? Din microbii răului din el. Relația personală este necesară fiindcă este o relație firească, fundamentală. (...) Faptul capital, persoana umană se realizează numai în relație cu o altă persoană.

Duhovnicul săvârșește iertarea în numele Preasfintei Treimi. El zice: „Te iert și te dezleg în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt”. Deci, nu în numele meu. Mai precizez: „în numele” și nu „în locul”. Duhovnicul e purtător al numelui și al harului, nu se substituie acestora. Ortodoxia elimină orice expresie legată de ideea substituirii.

Sorin Dumitrescu: Cât poate asuma duhovnicul din taina unei vocații (artistice, tehnice etc.)?

Părintele Galeriu: Cred că aici este implicată problema autenticității duhovnicului, responsabilitatea lui. Duhovnicul cu adevărat înrădăcinat în Revelație se constituie în Hristos, după Chipul Lui, în același Duh Sfânt cu El. Cuvântul pe care-l împărtășește în Duhul lui Hristos pornește chiar din viul experienței lui duhovnicești. Când un asemenea părinte duhovnicesc este martor autentic al Revelației, martor prin cuvânt și prin viață, atunci îl poate călăuzi pe fiul lui duhovnicesc, oricare ar fi profesia lui.

Gabriel Liiceanu: Observ că e foarte ușor să circumscrii profilul ucenicului. El are o armă fermă: întrebarea și ascultarea. Atunci care este arma maestrului?

Părintele Galeriu: Arma maestrului este cuprinsă în cele trei slujiri esențiale: învățător, sfințitor și păstor, după Chipul lui Iisus Hristos. Duhovnicul, deci, trebuie să împărtășească Adevărul, să-l împărtășească haric, sfințindu-mă, și să mă călăuzească, să mă conducă. Concret așa stau lucrurile! Aceasta este, de fapt, chiar lucrarea Bisericii, căci ea este vasul Tainelor.

(Părintele Galeriu, Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Sorin Dumitrescu, Dialoguri de seară, Editura Harisma, București, 1991, pp. 11-29)