Basilica.ro: La reuniunea din 25 februarie 2021, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis să pregătească mai multe canonizări de preoți și monahi pentru anul 2025, când va sărbători 140 de ani de autocefalie și 100 de ani de la obținerea statutului de patriarhie. Printre aceștia se numără și Părintele Dumitru Stăniloae. Care este cea mai frumoasă amintire pe care o aveți despre el?

Cea mai frumoasă amintire pe care o am legată de Părintele Dumitru este chipul lui. Era deopotrivă foarte serios și concentrat, dar și surâzător. Figura i se lumina și ochii migdalați se mijeau până când nu-i mai vedeai pupilele. Transmitea multă bucurie, multă lumină interioară, multă pace și bunăvoință. Când era serios, se vedea că este foarte concentrat – fie când încerca să se exprime cât mai precis, fie când căuta cuvântul corect, fie că era în rugăciune.

Când se ruga avea nu doar chipul foarte concentrat, ci și expresia unei persoane foarte pașnice și încrezătoare. Avea un chip foarte frumos. Avea și un caracter puternic și multă energie. Dădea dovadă de mult curaj, dar era pașnic. Experiența rugăciunii inimii dădea chipului său pacea și blândețea caracteristice sfinților, specifice tuturor celor care se apropie cu încredere de Dumnezeu. Era chipul unui om care ascultă cuvântul Domnului.

Avea privirea ascultătoare – dacă pot spune așa. Era deopotrivă o față de om simplu, de țăran român foarte curat, foarte cinstit, foarte muncitor, foarte inocent, dar mai ales foarte simplu.

Simplitatea acestui mare teolog era izbitoare pentru mine. Părintele Dumitru, unul dintre cei mai inteligenți oameni ai epocii noastre, era de o simplitate extremă. Ajunsese astfel prin rugăciune, fiindcă rugăciunea este experiența iubirii lui Dumnezeu, iar dragostea este simplă, fiindcă și Dumnezeu este simplu.

Părintele Stăniloae: A face teologia accesibilă

Basilica.ro: Ce sfat vă oferea frecvent Părintele Dumitru Stăniloae? Ce sfaturi avea pentru omul contemporan?

Părintele Dumitru Stăniloae era preocupat ca teologia, adică gândirea Bisericii, experiența eclezială a adevărului, să fie accesibilă. Când lucram la proiectul cărții: Ose comprendre que Je t’aime („Îndrăznește să înțelegi că Eu te iubesc”), apărut în română cu titlul Mica dogmatică vorbită, părintele mi-a spus: „Trebuie să facem o carte utilă oamenilor”.

Această idee revenea adesea în conversație, iar el mă sfătuia mereu să consider teologia ca pe o slujire a aproapelui. Activitatea teologică din Biserică este slujire. Părintele Dumitru se considera un slujitor al lui Dumnezeu și al aproapelui.

În numeroasele discuții pe care le-am avut prin bunăvoința lui Dumnezeu, pot distinge trei sfaturi pentru noi și contemporanii noștri.

Mi se pare că primul sfat este să regăsim sursa patristică a gândirii și vieții creștine. Părintele Dumitru însuși, după cum se știe, descoperise gândirea Sfinților Părinți citindu-l pe Sfântul Grigorie Palama. Sfatul său pentru teologie și cateheză era în mod esențial să ascultăm mesajul Sfinților Părinți, care este de fapt mesajul Sfintei Tradiții.

Al doilea sfat, pe care poate că nu-l formula ca atare, dar se putea deduce din comportamentul lui, era să legăm gândirea de Rugăciunea Inimii. Pentru Părintele Dumitru, tradiția isihastă era normativă și, din acest motiv, teologia era în esență un act mistic.

Al treilea sfat al său, dacă se poate spune astfel, și pe care îl ilustra el însuși, era să rămânem permanent în dialog cu omul contemporan, să avem dragoste de oameni, să-i înțelegem și să încercăm să le oferim răspunsurile patristice și ascetice care-i pot ajuta să crească duhovnicește și să se mântuiască.

Părintele Dumitru avea un spirit foarte precis și exigent, mai ales din punct de vedere al credinței. Era intransigent în domeniul dogmatic; nu făcea niciun compromis în dialogul ecumenic. Dar acest spirit exigent era deschis dialogului și discuției.

Concepția sa cu privire la ecumenism era cea a ecumenismului de dialog și mărturisire, eu subînțelegând că, pentru el, adevăratul ecumenism era Ortodoxia însăși.

Un părinte duhovnicesc român cu viață sfântă

Basilica.ro: Dintre părinții duhovnicești pe care i-ați cunoscut în România credeți că mai există un alt nume care ar putea fi propus pentru canonizare?

Am primit mult ajutor de la Duhul Sfânt de fiecare dată când am fost în România, singur sau împreună cu soția. Am întâlnit în anii 1970 persoane de o mare sfințenie. O generație întreagă pe care ulterior eu am numit-o „vârsta de aur a spiritualității românești” era încă în această viață de aici.

În primul rând, l-am cunoscut pe Preafericirea Sa Patriarhul Justinian, care într-o astfel de epocă a întrupat sfințenia poporului român trecută prin încercările istorice îngăduite de Dumnezeu. I-am cunoscut și pe arhimandriții Paulin Lecca și Benedict Ghiuș. Personal, am fost foarte apropriat de Arhimandritul Sofian Boghiu.

Îmi doresc din tot sufletul ca Biserica noastră să recunoască în el chipul desăvârșit al experienței ortodoxe și să-l treacă în rândul sfinților, adică al celor pe care îi privim ca pe exemple de viață plăcută lui Dumnezeu.

Părintele Sofian, atât cât nenumăratele mele păcate mă lasă să exprim aici, era un om fără de păcat, aflat la sfârșitul vieții sale. Dumnezeu îi dăruise smerenia și nevinovăția. Întâlnirea cu el m-a convins că se poate trăi fără de păcat în această lume, că ne putem jertfi în această lume, că nu există obstacol serios în calea mântuirii noastre când Îl iubim pe Domnul cu toată ființa.

Franța și Ortodoxia

Basilica.ro: Care este specificul Ortodoxiei franceze în raport cu cea românească?

Ortodoxia franceză are drept caracteristică principală faptul că este înrădăcinată în zece secole de viață bisericească după tradiția Sfinților Părinți. Rădăcinile credinței dreptslăvitoare de la noi urcă până la Sfânta Maria Magdalena, cea Întocmai cu Apostolii, care L-a întâlnit pe Hristos în carne și oase atât înainte, cât și după Înviere. Temelia creștinismului din Franța este veritabil apostolică.

Dar ceea ce caracterizează modul nostru de a trăi Ortodoxia în Franța este că această moștenire apostolică s-a confruntat cu raționalismul Renașterii și cu deviația gravă pe care a reprezentat-o umanismul acestei epoci în plan hristologic și pneumatologic.

Noi trăim Ortodoxia Sfinților noștri Părinți, ca Sfântul Ilarie de Poitiers, Sfântul Martin și Sfântul Grigorie de Tours, Sfântul Gherman de Auxerre, Sfântul Gherman al Parisului, prin filtrul mileniilor de raționalism și legalism.

Astfel că uneori este greu: suntem chemați să dăm dovadă de discernământ, curaj și smerenie.

Mari mărturisitori al Ortodoxiei franceze ca Arhimandritul Lev Gilet, Olivier Clément sau Arhimandritul Placide Deseille – pentru a da nume de neam francez curat, nu de credincioși din imigrație – au demonstrat prin viața și mărturia lor că poți fi ortodox și francez cu distanțare față de raționalismul Renașterii și Iluminismului.

Ortodoxul francez trebuie să regăsească în mileniile de istorie a creștinismului temeliile credinței universale. Totodată, a fi ortodox francez înseamnă să fii conștient de două lucruri: că, în ciuda importantei rupturi survenite în Tradiție, au rămas și insule din mesajul patristic; și, foarte important, că Domnul, în milostivirea Sa, nu a abandonat creștinătatea schismatică, ci i-a trimis drepți ca Fericitul Vincent de Paul, Fericita Thérèse de Lisieux și numeroși alți creștini exemplari.

Chiar și într-un creștinism deformat subzistă de-a lungul timpului un grad important de autenticitate creștină, o anume fervoare, o dragoste pentru Maica Domnului, de exemplu, pe care ortodoxul francez le poate recunoaște.

Ortodoxul francez este chemat să facă dovadă de discernământ și să se ferească de orice formă de sectarism. Nu ne-am născut din emigrații, ci dintr-o mișcare izvorâtă chiar din interiorul culturii noastre, cu scopul de a regăsi adevărata credință.

Un francez în Biserica Ortodoxă Română

Basilica.ro: Vorbiți-ne despre experiența dumneavoastră ca preot francez al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale.

A fi preot francez într-o mitropolie românească ține de alegere, fiindcă sunt mai multe entități canonice care coexistă în Europa Occidentală. Adunarea Episcopilor Ortodocși din Franța reunește ierarhi care păstoresc credincioșii de origine rusă, greacă, georgiană, libaneză, siriană, sârbă și română.

Alegerea de a aparține de Biserica Ortodoxă Română ține de faptul că Ortodoxia românească este purtătoarea unei experiențe istorice deosebit de bogate. De origine apostolică, la fel ca cel francez, creștinismul daco-român și-a păstrat cu fidelitate magnifica responsabilitate față de credința care i-a fost transmisă.

A făcut aceasta trecând prin mari frământări îngăduite de Domnul, invazii străine, diverse forme de dominație sau prozelitism – chiar trecând prin martiriu.

O astfel de fidelitate față de credința strămoșilor nu este proprie doar românilor, desigur, dar îi inspiră francezului din mine o mare încredere.

Pe de altă parte, sunt și multe afinități între francezi și români în plan cultural și lingvistic, ceea ce este extrem de important: ca francez, apreciez că nu mă simt străin între frații români din Franța și nici chiar între cei din România. În plus, ierarhii noștri au la inimă predica și liturghisirea în franceză.

Din punct de vedere strict personal, căutând dreapta credință și autentica Tradiție pornind de la propriile mele rădăcini occidentale, am primit Predania Ortodoxiei trăite, nu prin cărți, ci prin persoane purtătoare ale Tradiției pe care o trăiau: prin părinți duhovnicești români ca Părintele Dumitru (Stăniloae) sau Părintele Sofian (Boghiu) care m-au format.

Iar prezența mea în Mitropolia Română vine în mod natural. Nu este și cazul altor preoți francezi. Aceasta nu înseamnă că-mi este ușor, căci există diferențe de mentalitate și nu este mereu ușor pentru credincioșii români să accepte preoți francezi.

Un arhimandrit francez cu viață sfântă

Basilica.ro: Dacă s-ar putea generaliza cinstirea unui sfânt francez la nivel internațional, pe care l-ați prefera și de ce?

Această generalizare la nivel internațional a cultului unui sfânt francez există deja, slavă Domnului! În Sinaxarul Sfântului Munte sunt trecuți Sfânta Genoveva din Paris, Sfântul Martin de Tours, Sfântul Gherman, Episcopul Parisului, Sfânta Cuvioasă Radegonda, Sfântul Ilarie de Poitiers și alți sfinți ortodocși francezi.

Sfântul Martin mi se pare caracteristic, fiindcă este, pot spune, un sfânt ortodox european. S-a născut cel mai probabil în Panonia, pe teritoriul Ungariei de astăzi, sau în Transilvania de astăzi, și a devenit marele Arhiepiscop de Tours în Franța, pe care toată lumea îl cunoaște.

Sfântul Martin este cu adevărat ocrotitorul ortodox al Franței. El este la originea răspândirii credinței în mediul rural, prin ceea ce încă de atunci se numeau parohii. A mărturisit Crezul Niceean într-o epocă în care o parte din Europa și Franța se infectaseră cu virusul ereziei ariene!

Personal, eu mă rog să fie trecut în rândul sfinților Bisericii și Arhimandritul Placide Deseille. Ceea ce spun nu ar trebui să surprindă pe nimeni. Părintele Placide este foarte cunoscut și apreciat în România. Se bucura de încrederea deplină a Părinților din Sfântul Munte, care îl considerau extraordinar de ascultător.

Părintele Placide a avut o operă scrisă importantă pentru mărturisirea credinței universale, a organizat viața monastică pe teritoriul Franței și, mai ales, a sintetizat în propria viață această tradiție. Este primul francez get-beget în care s-a arătat această minune: întruchiparea într-o persoană umană de pe teritoriul Franței a întregii învățături a Apostolilor și Părinților.

L-am cunoscut timp de decenii. Era nevinovat, foarte curat din fragedă pruncie, nu gândea și nu vorbea de rău niciodată pe nimeni. Făcea dovadă de un excepțional discernământ, iar smerenia și simplitatea sa erau emoționante. Avea și o trăsătură care nu este deloc nedemnă de un sfânt: un umor foarte agreabil. Fericite Părinte Placide, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Carte de vizită

• Născut și crescut într-o familie romano-catolică în data de 11 mai 1947, a cunoscut Ortodoxia la maturitate. Prima vizită în Romania a făcut-o la începutul anilor 1970, când el și soția s-au botezat în Biserica Ortodoxă Română. Cu binecuvântarea Părintelui Patriarh Justinian, a viețuit în Mănăstirea Antim din București. A fost hirotonit preot în 1977 și a slujit la Mănăstirea Antim, alături de duhovnicul său, părintele Sofian Boghiu.
• A petrecut o luna de zile cu Părintele Dumitru Stăniloae la Mănăstirea Cernica. În urma convorbirilor cu el, în 1984 a scris cartea „Îndrăznește să înțelegi că te iubesc”, reeditată la Sibiu în 1995 sub titlul „Mica dogmatică vorbită. Dialoguri la Cernica”.
• A studiat limbi clasice, iar în 1983 a devenit doctor în Istoria Bizanțului. Între anii 1980-1990, a urmat studii de teologie ortodoxă, sub îndrumarea Părintelui Dumitru Stăniloae.
• Și-a susținut doctoratul în Teologie Dogmatică la Institutul Teologic „Sfântul Serghie” din Paris în 27 aprilie 2010. Este consilier al Mitropolitului Iosif pe probleme de comunicare și media.
• Este parohul Parohiei Ortodoxe Francofone „Saint Germain ti Saint Cloud” din Louveciennes, în apropierea Parisului.

Sursă text și foto: Basilica.ro