Părintele Serghei s-a născut în Olanda în anul 1903. Mare parte din viaţa sa a petrecut-o în Franţa. Părintele Serghei a fost ucenicul stareţului Hariton înainte ca acesta să fie închis de către comunişti. Şi-a petrecut viaţa într-o ţară în care sunt puţini creştini ortodocşi. Sfaturile sale sunt de folos credincioşilor care trăiesc în această societate secularizată.

Părintele Serghie îi învăţa pe ucenicii săi că pocăinţa este „începutul, mijlocul şi sfârşitul vieţii duhovniceşti”. El evidenţia două feluri de pocăinţă: a) pentru un păcat anume şi b) pentru o stare generală de păcătoşenie. Părintele spunea că primul fel de pocăinţă (pentru un păcat anume) este absolut necesar.

„Sunt 3 stadii ale pocăinţei pentru un anume păcat:

1. Să ne pocăim pentru păcat de îndată ce l-am făcut.

2. La sfârşitul zilei cercetează-ţi conştiinţa şi aminteşte-ţi de păcatul făcut în ziua respectivă şi cere iertare de Dumnezeu.

3. Mărturiseşte-ţi păcatul înaintea părintelui tău duhovnic şi pocăieşte-te pentru păcatul făcut.”

Primul stadiu al pocăinţei ne ajută să obţinem iertare de la Dumnezeu atunci când ne luptăm cu păcatele mai mici şi cu gândurile rele. Părintele Serghie spunea: „Dacă ai gânduri rele şi te pocăieşti pentru ele şi îţi doreşti din suflet să gândeşti şi să acţionezi altfel, acel păcat este şters imediat.”

Părintele Serghie punea mare accent pe cel de-al doilea stadiu al pocăinţei. Să ne alegem un timp al nostru pentru pocăinţă în fiecare zi. În timpul acesta să ne autocriticăm pentru ceea ce am făcut rău pe parcursul unei zile, dar şi pentru lucrurile bune pe care nu le-am săvârşit. După această examinare a conştiinţei să cerem iertare de la Bunul Dumnezeu cu inima curată, sinceră şi pocăindu-ne pentru faptul că am fost necredincioşi faţă de El.

Cel de-al treilea stadiu - mărturisirea păcatelor înaintea lui Dumnezeu şi în faţa preotului duhovnic - este imperios necesar. Spovedania ne ajută să ne despovărăm de păcatele făcute. Cel de-al doilea fel de pocăinţă - pocăinţa pentru o stare generală de păcătoşenie - implică caracterul nostru schimbător. Sunt multe păcate de care noi nu suntem conştienţi că sunt cu adevărat păcate grele. Astfel că acele păcate devin parte din noi. La Sfânta Spovedanie spunem: „Şi iartă greşelile mele pe care le-am făcut cu ştiinţă sau din neştiinţă.”

Părintele Serghei spunea: „De aceea trebuie să ne pocăim şi pentru neputinţele şi carenţele noastre duhovniceşti. Nu trebuie să găsim scuze pentru neputinţele noastre.” Pocăinţa este necesară tuturor pentru că nu este om fără de păcat. Cel care crede că este fără de păcat se înşeală amarnic. Pocăinţa este o stare interioară care cuprinde frica de Dumnezeu, aducerea aminte de moarte şi mai presus de toate smerenia.

Părintele ne spunea că: „Dumnezeu preferă mai degrabă un păcătos care se pocăieşte pentru păcatele făcute decât un om care crede despre sine că e fără de păcat.” Cei care nu s-au pocăit o lungă perioadă de timp ar trebui să ceară iertare de la Dumnezeu pentru lipsa pocăinţei. Dumnezeu cunoaşte lupta noastră cu păcatul, condiţia noastră muritoare şi ne iartă cu nemăsurată milă atunci când ne pocăim. Pocăinţa este cheia vieţii duhovniceşti.