Mănăstirea Bisericani se află în comuna Viișoara din județul Neamț, la mică distanță de șoseaua Piatra-Neamț ‒ Bicaz. Spre așezământul monahal întemeiat de Sfântul Cuvios Iosif, drumul, cu multele sale serpentine, este de o deosebită frumusețe. În dreapta, râul Bistriței își desfășoară apele nestingherit, lucind sub razele blânde ale soarelui. În stânga, lanțul munților acoperiți de păduri de conifere, dar și dealurile cu foioase dau culoare și farmec întregii priveliști.

Suntem la 650 de metri altitudine. La mică distanță de noi se află Paraclisul Mănăstirii Bisericani, bisericuța dintre stejari, înconjurată de flori, păsări și frunze. Poate puțini știu că aceasta adăpostește trunchiul stejarului în care, cu mai bine de cinci veacuri în urmă, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu se arăta călugărilor de aici, îndemnându-i să rămână, „căci și aceasta este grădina Sa”.

Ctitori și restauratori ai Mănăstirii Bisericani

Cercetând documentele vremii, dar și tradiția orală privind viața monahală din aceste ținuturi, aflăm că primul schit de lemn s-a ridicat aici încă din vremea domnitorului Alexandru cel Bun, acesta făcând și primele donații. Mai târziu, Sfântul Ștefan cel Mare, Ștefăniță Vodă, Petru Rareș și Alexandru Lăpușneanu s-au înscris și ei printre ctitorii-donatori, Ștefăniță Vodă fiind acela care a ridicat prima biserică de zid, biserica veche a mănăstirii, aflată astăzi în incinta Spitalului de Ftiziopneumologie.

În primele decenii ale secolului al XVII-lea, moșia Schitului Bisericani crește simțitor prin danii domnești și boierești, dar și prin cumpărări de terenuri, ajungând să cuprindă o mare parte din cursul mijlociu al râului Bistrița, până dincolo de Bicaz și aproape toată Valea Tarcăului.

Domnitorii Constantin Movilă, Ștefan Tomșa al II-lea, Radu Mihnea și Miron Barnovschi sunt cei care vor înzestra obștea monahală de aici cu un mare număr de biserici, mori și stâne aducătoare de mari și importante venituri. Astfel nu este de mirare că la începutul secolului al XVII-lea, Schitul Bisericani este recunoscut ca „mănăstire”, ajungând să se numere printre cei mai mari proprietari funciari de pe Valea Bistriței. Totuși, avea și o obște de aproximativ 800 de călugări!

Domnul Dimitrie Moruzi reface biserica din temelii

Această perioadă atât de rodnică sub aspect economic determină dezvoltarea ansamblului de locuințe al mănăstirii. În 1631, în timpul domniei lui Moise Movilă, marele logofăt Dumitraşcu a zidit turnul cel mare. În anii imediat următori, prin osteneala starețului arhimandrit Partenie (1626-1646) mănăstirea a fost împrejmuită cu zid de apărare, devenind astfel loc sigur pentru vremurile tulburi. Voievodul Miron Barnovschi, împreună cu mama sa Elisabeta construiesc noi chilii, adaugă un pridvor bisericii, ridică trapeza, cu pivnițele acesteia, clisarniţa (casa egumenească) și donează așezării monahale satul Vadurile.

La începutul secolului al XVIII-lea, Mănăstirea Bisericani era unul dintre cele mai importante așezăminte monahale din această parte a țării. Pe harta întocmită de Dimitrie Cantemir, printre puținele obiective consemnate pe Valea Bistriței, figurează și Mănăstirea Bisericani.

Biserica ctitorită de Ștefăniță Vodă, cu adaosurile ei din anul 1637, începe să se ruineze, în anul 1786 fiind refăcută din temelii, păstrându-se pronaosul din 1637. Tot atunci sunt construite și chiliile din cărămidă, paraclisul și casele stăreției. Artizanul acestor lucrări este domnul Dimitrie Moruzi. Fragmentul de zid care se mai păstrează astăzi între turnul nord-vestic și clopotniță evidențiază rezistența deosebită a incintei care se construise în jurul bisericii, încă din secolul al XVII-lea.