Episcopul Efrem și cei 15 ani de înflorire duhovnicească și culturală a Episcopiei Rădăuților

Pateric

Episcopul Efrem și cei 15 ani de înflorire duhovnicească și culturală a Episcopiei Rădăuților

    • Mănăstirea Moldovița
      Mănăstirea Moldovița / Foto: pr. Silviu Cluci

      Mănăstirea Moldovița / Foto: pr. Silviu Cluci

Spre sfârşitul secolului al XVI-lea, Cuviosul Efrem a fost ales egumen al Mănăstirii Moldoviţa, povăţuind duhovniceşte această obşte între anii 1595-1607 şi adunând în jurul său până la 60 de călugări. În această vreme, Mănăstirea Moldoviţa a cunoscut o epocă de aleasă înflorire duhovnicească şi culturală. Aici se formau duhovnici şi egumeni iscusiţi în povăţuirea sufletelor omeneşti, precum şi buni caligrafi care scriau cărţi de slujbă pentru biserici, printre care era şi Cuviosul Isaia Pustnicul.

Episcopul Efrem al Rădăuţilor, de la Mănăstirea Moldoviţa († 1626)

Evlaviosul episcop Efrem era cu metania din Mănăstirea Moldoviţa, iar cu locul naşterii din părţile Sucevei. Deci, auzind de buna nevoinţă a monahilor de aici, s-a făcut călugăr în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, învrednicindu-se în puţină vreme de darul preoţiei. Apoi, a fost mai mulţi ani eclesiarh şi duhovnic al obştii din Moldoviţa, crescând mulţi fii duhovniceşti şi zidind sufleteşte pe toţi cu smerenia, cu blândeţea şi cu înţelepciunea lui. Căci era deprins din copilărie cu citirea şi înţelegerea Sfintei Scripturi şi cu învăţătura Sfinţilor Părinţi, pe care o deprinsese în şcoala mănăstirii de la dascăli iscusiţi.

Spre sfârşitul secolului al XVI-lea, Cuviosul Efrem a fost ales egumen al Mănăstirii Moldoviţa, povăţuind duhovniceşte această obşte între anii 1595-1607 şi adunând în jurul său până la 60 de călugări. În această vreme, Mănăstirea Moldoviţa a cunoscut o epocă de aleasă înflorire duhovnicească şi culturală. Aici se formau duhovnici şi egumeni iscusiţi în povăţuirea sufletelor omeneşti, precum şi buni caligrafi care scriau cărţi de slujbă pentru biserici, printre care era şi Cuviosul Isaia Pustnicul. În jurul Mănăstirii Moldoviţa se nevoiau, de asemenea, numeroşi sihaştri care se bucurau de ajutorul lui. Numele egumenului Efrem era cunoscut domnului Moldovei, Ieremia Movilă, care îi acordă unele ajutoare pentru mănăstire şi „scrie rugăminte egumenului din Moldoviţa şi întregului sobor”.

Pentru înţelepciunea vieţii sale, Cuviosul Efrem a fost chemat de Dumnezeu la treapta arhieriei, fiind hirotonit episcop al Huşilor în anul 1607. După puţină vreme, ajunge pe scaunul Episcopiei Rădăuţilor, bine păstorind turma lui Hristos 15 ani (1608-1614 şi 1616-1623). Prima lui grijă a fost să zidească biserici în toate satele şi să hirotonească preoţi buni şi ştiutori de carte, ca să poată povăţui poporul pe calea mântuirii. Se îngrijea, de asemenea, pentru întărirea vieţii duhovniceşti în mănăstirile şi schiturile din eparhia sa, rânduind egumeni luminaţi şi sporiţi în fapte bune.

La mănăstirea de metanie, episcopul Efrem a zidit în anul 1612 o frumoasă „clisiarniţă", care se păstrează până astăzi. A mai dat mănăstirii sale câteva cărţi de slujbă, caligrafiate cu propriile sale mâini, şi anume un Evangheliar (1613), o Psaltire (1614) şi un Anghelis (Octoih). Pe acest manuscris se află următoarea însemnare: „Cu voia Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, iată eu robul Domnului Dumnezeului meu, Efrem, episcop de Rădăuţi, am binevoit şi am dorit din toată inima şi am dat din agoniseala mea dreaptă, ca să se scrie sfântul Anghelis care stă de faţă celor ce-l privesc, ca rugăciune a mea pentru mine şi părinţii mei şi l-am dat Sfintei Mănăstiri Moldoviţa...”.

Aşa nevoindu-se smeritul episcop Efrem şi mult ostenindu-se pentru mântuirea turmei sale, în anul 1623 s-a retras la mănăstirea de metanie. Apoi, pregătindu-şi dinainte mormântul, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, în anul 1626. Mormântul se află în gropniţa Mănăstirii Moldoviţa şi poartă următoarea inscripţie: „Acesta este mormântul presfinţitului nostru părinte Kir Efrem, episcop al Rădăuţiului (unde) este şi înmormântat, unde s-a făgăduit lui Dumnezeu şi Preacuratei Sale Maici, din tinereţe. Veşnica lui pomenire, în anul 1626”.

(Arhimandritul Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 190-191)