Pe cât se stinge omul cel dinafară, pe atât se înnoiește cel dinăuntru

Cuvinte duhovnicești

Pe cât se stinge omul cel dinafară, pe atât se înnoiește cel dinăuntru

Și în neputința noastră ne va pomeni Domnul, dacă ne vom sili, pe cât ne este cu putință, să ne smerim.

Și pentru că ți s-a șubrezit sănătatea, ce avem de făcut? Trebuie să răbdăm. Aceasta ni se trimite pentru smerenie și, în general, spre folosul nostru sufletesc. Cel care primește și rabdă boala trupească cum se cuvine, despre acela se spune că, pe cât se stinge omul cel dinafară, pe atât se înnoiește cel dinăuntru. Iar noi ne vom înnoi sufletește abia în ziua în care nu ne vom scârbi.

Apostolul spune despre sine: „Când slăbesc, atunci sunt tare” (II Corinteni 12, 10), iar nouă ni se întâmplă de obicei în felul următor: când trupul este neputincios, slăbește și sufletul. Dar și în neputința noastră ne va pomeni Domnul, dacă ne vom sili, pe cât ne este cu putință, să ne smerim. (Sfântul Cuvios Ambrozie de la Optina)

(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 61)

Citește despre: