Dacă cineva pălmuiește copilul, copilul va simți numai un fel de durere a trupului. Însă întreaga otravă şi toată durerea o va simţi inima mamei.

Tot aşa, dacă cineva păcătuieşte împotriva făpturii Ziditorului, făptura va simţi numai puţină durere din cauza săgeţii păcatului, însă întreaga săgeată, cu toată otrava ei, se va opri în inima Ziditorului. Precum trăsnetul, zburând din nor prin văzduh, doar mişcă aerul dar aprinde lemnul. Dacă văzduhul ar putea spune atunci: ah, cum m-a mişcat trăsnetul, lemnul va spune: ah, cum m-a sfâşiat şi cum m-a ars trăsnetul!

Într-adevăr, aşa se întâmplă şi cu păcatul. Omul simte din cauza păcatului numai o zdruncinare mai mică sau mai mare, dar Dumnezeu simte lovitura şi focul.

De aceea, celor care privesc dar nu văd, păcatul li se pare a fi nimic sau ceva prea puţin însemnat sau ceva natural. Deoarece grozăvia cea mare şi focul păcatului nu-i atinge pe ei - ah, ce s-ar întâmpla dacă i-ar atinge!, ci pe Dumnezeu.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Învățături despre bine și rău, traducere de Pr. Teofil Petrescu, Editura Sophia, București, 2006, p. 168)