„Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu...”

Pelerinajul continuă. Este la a III-a ediție.

Da. Și cu ajutorul lui Dumnezeu, vor urma și altele.

Înseamnă că celelalte ediții au fost reușite și au convins că experiența merită să fie repetată. Dar, care este de fapt gândul din umbra acestui pelerinaj? 

Este o încercare de readucere aminte a faptului că noi suntem în întreaga viață, niște pelerini. Sau, o conștientizare a acestui lucru, că suntem pelerini prin această viață. „Creștinii sunt cetățeni ai cerului care nu au în lumea aceasta cetate stătătoare.” Fiecare om în parte și totodată întreaga umanitate este într-un pelerinaj. De când Adam a scos umanitatea din Rai, suntem într-o continuă căutare a lui Dumnezeu, suntem într-un lung pelerinaj.

Și când se va încheia acesta? 

Se încheie atunci când vom fi din nou împreună cu Dumnezeu. Se poate încheia și astăzi dacă hotărâm să fim nedespărțiți de Hristos, să nu-L mai părăsim, să nu-L mai trădăm, să nu-L mai mințim așa cum au făcut-o Adam și Eva. Bineînțeles, în chip desăvârșit pelerinajul se încheie în Împărăția lui Dumnezeu, în comuniunea și bucuria sfinților.

Deci, singurul loc și timp în care ființa umană nu a fost în pelerinaj a fost în Rai când omul trăia în prezența lui Dumnezeu și pe care nu trebuia să-L caute.

Odată cu alungarea lui Adam din Rai întreaga umanitate începe un pelerinaj. Alungat din Rai, omul poartă cu el nostalgia Paradisului pierdut.

Pelerinajul organizat de Mănăstirea Bucium este doar un mic segment de drum din întreaga călătorie pe care o avem de făcut. Nu ne putem elibera de această „nostalgie”, de acest dor după Paradis după ce parcurgem 18 kilometri pe jos.

Cu ajutorul lui Dumnezeu se pot întâmpla și lucruri minunate. Avem în istorie convertiri realizate în câteva minute: convertirea lui Natanael, a sfântului Pavel... Dar aș vrea să precizez mai întâi faptul că pelerinajul nostru nu este în primul rând, o călătorie spațială de 18 kilometri. Drumul pe care-l parcurgem este suportul pentru un pelerinaj interior, duhovnicesc. Creează contextul pentru întâlnirea mea cu Dumnezeu, cu ceilalți pelerini și mai ales cu mine însumi. Fiecare pas terestru este însoțit de pașii nevăzuți ai sufletului, fiecare pas văzut, însoțit de rugăciune, în atmosfera duhovnicească creată de grupul de pelerini, ne apropie de Dumnezeu, de ceilalți și de noi înșine. Este foarte important să ne regăsim și pe noi înșine, pentru a nu regreta mai târziu când vom afla care era voia lui Dumnezeu cu noi, care ar fi fost împlinirea noastră. Fără o regăsire de sine, traseul vieții noastre este o rătăcire, o mergere la întâmplare.

Un pelerinaj de felul acesta nu este un efort prea mare pentru omul de astăzi, învățat să meargă cu mașina, să nu se obosească?

Pelerinajul este și un efort, este clar. Este și o rugăciune pentru limpezirea vieții sau pentru îndeplinirea unei dorințe, este și un act de mulțumire adusă lui Dumnezeu. Este și un exercițiu de creștere duhovnicească și de înțelegere mai profundă a credinței. Pelerinaj pentru unii poate fi un început de pocăință pentru multele păcate. Oricum ar fi, oboseala trece dar câștigul duhovnicesc și amintirea unor clipe frumoase dedicate sufletului, rămân.

Cum reacționează oamenii care văd atâția pelerini trecând prin sate, pe drumuri de țară, pe poteci aproape neumblate pe unde de obicei nu merge aproape nimeni? 

Cred că se bucură. Îi vedem animați și curioși. Copiii ne privesc cu multă curiozitate. Pelerinajul are și o dimensiune misionară. Pe de o parte oamenii pe care-i întâlnești pe unde treci, te întreabă unde mergi? De ce? Iar noi le împărtășim gândul și starea noastră. Pe de altă parte, pelerinii duc cu ei acasă și în lume povestea experienței lor și ceea ce au primit în ziua aceasta la Sfânta Liturghie, din întâlnirile cu preoții și locurile pe unde au fost. Întâlnirea cu oamenii și mănăstirile te urmăresc zile în șir. În oboseala pelerinajului, devii mai sensibil, comunici cu cei cu care nu ai comunica altfel, devii mai generos, te descoperi mai bun.

Pentru vremurile noastre, un pelerinaj de felul acesta este un altceva, este un act curajos. Pentru mulți dintre tineri ar putea părea ceva inutil. Pentru „oamenii muncii” care-și doresc eficiență și profit, poate fi considerat o pierdere de vreme. 

Se poate să fie și așa. Pentru cei care cred că omul este doar trup se poate să fie înțeles și așa. Noi credem că omul are și suflet și că acesta este nemuritor. Sufletul, care este duh, nu poate fi hrănit cu lucruri materiale. Cu mâncare, băutură, plăceri ci are nevoie de o hrană subtilă, duhovnicească. Aceasta este greșeala celui ce nu crede. Dorește să-și umple dorul după infinit cu lucruri finite. Nu cunoaște despre existența și lucrarea harului. De aceea rămâne cu o stare de tristețe după un ceva necunoscut, rămâne în stare de nefericire. 

Vă rog să transmiteți un ultim gând, o mulțumire pe care o aveți la încheierea acestui pelerinaj!

Sunt foarte bucuros ori de câte ori putem să așezăm oamenii împreună, aproape de Hristos. Pelerinajul acesta este un prilej de a reuni credincioșii din Iași cu cei din Parohiile Păun, Pietrărie, Cercul, Hlincea, dar și cu credincioșii care sunt atașați de mănăstirile Bucium, Piatra Sfântă, Hlincea și Cetățuia. Întotdeauna la finalul pelerinajului facem o slujbă de pomenire părintelui Protos. Teofan în cimitirul mănăstirii Cetățuia. Pe traseu povestim despre locurile sfinte pe care le-am vizitat, despre oamenii pe care i-am întâlnit, despre situații grele sau fericite prin care am trecut fiecare și lucrul acesta ne leagă. Credincioșii merg spre casă cu amintiri care-i întăresc. Părintele Mitropolit Teofan ne încurajează și binecuvintează pelerinajele pedestre din Eparhie. Pelerinajul este un act vindecător. Credincioșii duc în familiile și în parohiile lor impresii și experiențe care ridică nivelul spiritual al întregii comunități. Este un efort, dar, care merită.