Hristos Domnul a iubit până la sfârşit sărăcia cruntă astfel încât nu a avut unde să-Şi plece sfântul Său cap. Tu însă, blestematule, nu te temi să-i chinui necontenit prin camăta dăunătoare, pe locuitorii cei sărmani. O, ce sălbăticie îngrozitoare! Nu te ruşinezi oare de însăşi viaţa Hristosului tău pe Care îl slăveşti? Cum Îl înţelegi tu, suflete, pe Hristos? Gândeşti oare că El nu este atent la acest lucru şi că nu va cere răspuns la înfricoşătoarea judecată? Îngrozeşte-te de ameninţările Lui căci spune: „mustra-te-voi şi voi pune înaintea feţei tale păcatele tale” (Ps. 49, 22). Sau gândeşti că, prin puţinele tale bucăţi de pâine pe care le dai uneori săracilor ce se apropie de porţile tale, după moartea meritată pentru cruzimea ta te vei izbăvi de torturi şi chinuri în foc? Eşti nebun şi te amăgeşti; stai departe de drumul care îi duce pe cei drepţi în Împărăţia cerească. Căci cămătarii nu moştenesc Împărăţia cerească, spune dumnezeiescul Pavel - gura cea nemincinoasă ale lui Hristos (Ef. 5, 5). Dacă nu te vei asemăna cu sârguinţă aceluia care a dat împătrit celui asuprit de el şi nu vei împărţi ca şi el jumătate din avutul tău săracilor, atunci nici în casa ta nu va fi Hristos - Împăratul şi nu spera să auzi de la El: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia” (Luca 19, 9). Mila arătată săracilor şi dragostea, dintr-o inimă curată, către Domnul şi către toţi oamenii - iată tot ce cere de la noi Hristos Dumnezeu. Fără acestea, toate celelalte nu aduc foloase - nici înfrânarea la mâncare, nici nevoinţele lungi în rugăciune. Căci nu jertfă voiesc, ci milă - spune Domnul. 

(Sfântul Maxim Grecul, Viața și cuvinte de folos, Editura Bunavestire, Galați, 2002, pp. 86-87)